Vama Veche s-a dezghetat pe muzica trupelor Kumm si Travka
Vama Veche s-a dezghetat pe muzica trupelor Kumm si Travka
04 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1322
Marime text
Rockul si Vama Veche i-a adus la mare in plina iarna. Rockeri din toata tara au venit, inca de vineri seara, in Vama Veche. Au dansat, au baut pentru a face fata frigului si umezelii si si-au implinit un vis. Sa chefuiasca in Vama Veche iarna.
Un eveniment inedit a scos Vama Veche din hibernare. Inca de vineri au inceput sa soseasca in sat si sa caute cazare primii vamaioti. Au plecat de prin Zalau, Satu Mare, Sibiu, Bucuresti, Constanta. ca sa ajunga la Soni pe terasa, in seara de 2 decembrie. Si au ajuns. Vreo 200 de oameni, cu caciulile bine trase pe urechi, cu fularele rasucite, manusi, bocanci., tot tacamul de mers mai degraba la munte decat la un concert la mare, topaiau de zor cu cate o strachina-n mana asteptand spectacolul. Kumm a lansat idea?! "Acum doua luni am venit aici sa jucam un fotbal pe plaja, dupa ce am dat un concert in Constanta si atunci m-am intrebat ce-ar fi sa-mi serbez ziua de nastere in Vama Veche. Si iata ca sunt aici de ziua mea si am o gramada de musafiri!", ne-a povestit incantat sarbatoritul-Eugen Nutescu, solistul si chitaristul trupei. Ideea a prins, nici ei nu se asteptau la atata lume venita de prin toata tara. Dupa cum ne-a povestit amuzat (si tremurand) Mihai Iordache, saxofonistul trupei, s-au tinut numeroase pariuri privind numarul de oameni ce vor sosi in Vama pentru un concert afara, in plina iarna si, taman pe malul marii (mare noroc ca nu a batut vantul!). Asteptarile erau undeva intre 10 si 100 de fani Vama, Kumm si Travka. Insa, au fost peste 200! "Daca are succes ideea", ne-a mai spus surescitat Eugen Nutescu, "poate de la anul vom avea si un Winterstock". Dupa ce i-am urat La Multi Ani, ne-am indreptat catre ceaoanele mari ce bolboroseau imbietor deasupra focurilor de lemne de pe terasa lui Soni. Varza cu ciolan , ciorba de tarhon cu afumatura si vin fiert, toate numai bune sa poti face fata frigului umed. Intrarea a fost libera, mancarea si vinul fiert la fel. desigur, in limita stocului disponibil. Desi puteau sa-i vada si sa-i auda pe cei de la Travka si Kumm si in alte locuri mai calde, rockerii au venit in Vama in ciuda distantei si a costurilor acestei escapade, a frigului si a cetii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii