Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Varf de sezon „de criza" Hotelierii de pe litoral majoreaza tarifele

ro

14 Jul, 2009 02:30 1420 Marime text

olimp.jpg„Aproape că nu mai reuşim să simţim «vârful de sezon», aşa că, în situaţie de criză, mergem pe minimum de câştig"

15-20 iulie: pe litoral are loc ultimul „val" de creştere a preţului la cazare. Faţă de anul trecut însă, veştile sunt ceva mai liniştitoare pentru turiştii care doresc să îşi petreacă sejurul la Marea Neagră românească, cel puţin cei din sudul litoralului.

Hotelierii şi proprietarii de pensiuni de aici sunt decişi să strângă din dinţi şi să renunţe la obişnuitele majorări de 20 - 25%, specifice vârfului de sezon.

„Faţă de tarifele de până acum, la noi, vârful de sezon înseamnă o majorare maximă de 10%. Aproape că nu mai reuşim să simţim «vârful de sezon», aşa că, în situaţie de criză, mergem pe minimum de câştig", afirmă Linica Stan, directorul general THR „Marea Neagră", societate ce deţine 34 de hoteluri în cinci staţiuni din sudul litoralului.

La rândul său, George Lipoveanu, patronul Complexului „Hercules" din Jupiter spune că majorările de vârf de sezon la unităţile ceva mai mici sunt aproape nesemnificative, iar preţul la cazare în zonă este cu cel puţin 10% mai mic faţă de anul trecut.

saturn.jpgCe le aduce turiştilor, însă, 15 iulie? La Vama Veche, circa 2-3 lei în plus la cazarea la „particulari", adică circa 135-140 de lei/cameră. La Mangalia, la două stele, la Hotel „Zenit", preţul va urca de la 80 de lei la 95 de lei, pentru camera dublă cu mic dejun inclus. La Hotel „Cleopatra" din Saturn, proaspăt reclasificat la patru stele, preţul la agenţii este de 106 lei camera dublă cu mic dejun inclus. La Hotel „Hercules", camera dublă este 140 de lei, în timp ce, la Hotel „Majestic", de patru stele, din Olimp, camera dublă este 244 lei.

Pentru anul acesta, hotelierii au oferit şi o serie de facilităţi: copiii de până la 12 ani au asigurată cazarea gratuită, iar micuţii de până la 6 ani au o reducere de 50% la masă. Cu toate acestea, în afara câtorva staţiuni, anul acesta, patronii din turismul litoral sunt de acord: este cel mai prost an de după 1990, numărul turiştilor este, în continuare, foarte mic, clienţii fiind cu precădere cei de week-end.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii