Veste bună pentru angajatori. Decizie privind sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă
Veste bună pentru angajatori. Decizie privind sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă
30 May, 2022 19:26
ZIUA de Constanta
1350
Marime text
- Sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă (Programul Kurzarbeit), destinat angajatorilor și altor entități economice, prelungit până la 31 decembrie 2022
Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a aplicării măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, destinată atât angajatorilor, precum și altor entități economice care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, generată de creșterea inflației și de scăderea puterii de cumpărare, dar și în contextul conflictului armat din Ucraina.
Programul Kurzarbeit a fost inițiat de Guvern în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aplicându-se pe perioada stării de urgență/alertă, dar și timp de 3 luni după încetarea acesteia, respectiv până la data de 8 iunie a.c.
Pentru a asigura în continuare menținerea locurilor de muncă și pentru prevenirea creșterii șomajului, ordonanța de urgență adoptată astăzi prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaţilor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă. Indemnizaţia este suportată de angajator, se achită la data plăţii salariului lunii respective și se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Vor putea solicita acest sprijin angajatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;
- reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă, respectiv 2019; în situația în care nu se înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri de 10%, se ia în calcul diminuarea producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a producţiei din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă.
De asemenea, în scopul diminuării riscului de excluziune socială a celor care sunt activi economic, dar aflați și în situația de a-și înceta activitatea, actul normativ mai prevede prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale pentru profesioniştii prevăzuți de Codul Civil, pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe, potrivit Legii nr. 8/1996, și pentru persoanele cu convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii