Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:39 15 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vești bune pentru pensionari! Pot primi un ajutor de 533 de lei lunar în plus față de pensie. Ce condiții trebuie îndeplinite

ro

14 Apr, 2025 14:06 442 Marime text
Pensionarii pot beneficia de un ajutor din partea statului în valoare de 533 de lei lunar, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii. Este vorba despre ajutorul de incluziune.

Astfel, conform legislației în vigoare, pensionarii care au peste 65 de ani pot primi, pe lângă pensie, și un ajutor de la stat în valoare de 533 de lei.

Venitul Minim de Incluziune reprezintă un program de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească mai ușor obstacolele financiare pe care le întâmpină.

Acesta este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente:

1.  SPRIJIN PENTRU INCLUZIUNE

Această componentă are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială și înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.

2. SPRIJIN PENTRU FAMILIA CU COPII

Această componentă se acordă familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani și are ca scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei.


O familie sau persoană singură poate beneficia de o singură componentă sau de ambele, în funcție de nivelul venitului de care dispune, componența familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea copiilor la educație.

Pentru accesarea VMI este necesară depunerea unei singure cereri, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială. De asemenea, acordarea VMI se face printr-o plată unică lunară, indiferent dacă este vorba de una sau de ambele componente ale sale.

VMI nu se rezumă la acordarea unei sume de bani. Acest ajutor conține un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii-cheie, cum ar fi: ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația, sănătatea și locuirea, toate contribuind la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială.

CINE POATE SOLICITA VMI?


VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare.

Pentru clarificarea termenilor de ”persoană singură” și ”familie”, vă rugăm să consultați secțiunea ”Definiții”.

VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea* mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente:

Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net* trebuie să fie de 366 lei/ persoană, respectiv 533 lei în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.
Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului* trebuie să fie de 930 lei/membru de familie.

CUM SE CALCULEAZĂ CUANTUMUL VMI?
1.       SPRIJIN PENTRU INCLUZIUNE

Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege - 366 lei/lună/membru de familie sau 533 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani și cuantumul venitului* calculat conform legii.

În cazul beneficiarilor care nu obțin niciun venit, cuantumul maxim al ajutorului de incluziune pentru este de 366 lei/lună/ membru de familie, respectiv de 533 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.

2.       SPRIJIN PENTRU FAMILIA CU COPII

Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de nivelul venitului lunar și numărul copiilor din familie.

Precizări referitoare la stabilirea cuantumului VMI:

Cuantumul VMI total este egal cu suma dintre cuantumul componentei de incluziune și cuantumul componentei de ajutor pentru familiile cu copii.
Dacă din calcul rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se acordă 50 de lei.
Pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate sumele primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei în luna anterioară solicitării VMI, cu excepţia următoarelor venituri:
  • sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
  • sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
  • sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;
  • sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
  • sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
  • stimulentul educaţional acordat potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
  • sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri ori sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
  • ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare;
  • indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, şi indemnizaţia lunară de hrană prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
  • sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaţionale aprobate.
Citește și: 

Aplicarea măsurii privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul pensionat, amânată (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii