Vești bune pentru românii care au muncit în Italia! Dosarele de pensii vor fi soluționate mai rapid (GALERIE FOTO)
Vești bune pentru românii care au muncit în Italia! Dosarele de pensii vor fi soluționate mai rapid (GALERIE


Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Simona Bucura-Oprescu a prezentat ministrului italian situația recunoașterii drepturilor de #pensie ale românilor care au lucrat sau lucrează în Italia. Casele de Pensii din #România au semnalat faptul că procesul recunoașterii drepturilor respective se desfășoară extrem de greoi, putând ajunge până la o durată de trei ani.

În #Italia sunt peste un milion de români, iar numărul contractelor de muncă încheiate de aceștia în Peninsulă este de peste 600.000.''Îi mulțumesc doamnei ministru Marina Elvira Calderone pentru reacția imediată pe care a avut-o în urma bilateralei de la reuniunea EPSCO, pentru implicarea sa personală în soluționarea unei probleme care vizează toți lucrătorii români din Italia. Ne unim, astfel, forțele pentru ca românii să aibă acces mai rapid la un drept binemeritat. Buna cooperare dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Italia va continua'', a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
INPS Terni gestionează, ca Pol de Competență, cel mai mare număr de cereri de obținere a pensiei comunitare în relația cu instituțiile române.
Citește și:
Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, „undă verde“ de la CSM pentru pensionare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp