Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepreședintele ANRP, eliberat din funcție. A fost pus sub urmărire penală

ro

25 Dec, 2019 12:08 2501 Marime text
Premierul Ludovic Orban a eliberat-o din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pe Claudiţa Selavărdeanu, care a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.

Potrivit unei decizii a premierului, publicată marţi în Monitorul Oficial, Claudiţa Selavărdeanu a fost eliberată din funcţia de vicepreşedinte al ANRP, cu rang de subsecretar de stat, anunță agerpres.ro.

Ea a fost pusă sub urmărire penală, în urmă cu cinci zile, de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzată că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.

"Procurorii din cadrul DNA - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de două persoane, în legătură cu accesul la informaţii nedestinate publicităţii menite să permită obţinerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fapte presupus a fi săvârşite în perioada iunie-decembrie 2019, respectiv Selavărdeanu Claudiţa, vicepreşedinte al ANRP, pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale) şi o persoană fizică, administrator al unei societăţi comerciale de consultanţă din Piteşti specializată în soluţionarea dosarelor de retrocedare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale)", se arată într-un comunicat al DNA. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii