Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:02 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viceprimarul Ionuț Rusu, despre Ziua Sustenabilității „Ne dorim implicarea comunităților locale pentru a implementa tehnologiile viitorului“

ro

27 Oct, 2022 13:14 1030 Marime text
 Ziua Sustenabilității în România, foto: PMC
Primăria municipiului Constanța susține Ziua Sustenabilității în România. 

Astăzi este timpul să ne orientăm cu toții atenția spre lucrurile ce nu mai pot fi lăsate pe mâine. De Ziua Sustenabilității în România încetinim ritmul activităților noastre zilnice pentru a ne alătura discuției despre cum putem încetini ritmul încălzirii globale.
 
Pe www.ziuasustenabilitatii.ro, Ceasul Schimbărilor Climatice ne indică, în timp real, cât mai avem până când e prea târziu pentru a preveni transformări severe și imprevizibile ale vieții pe Pământ, așa cum o cunoaștem astăzi., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial. 
 

„Ziua Sustenabilității în România este despre schimbare. Avem nevoie să ne schimbăm modul de a trăi și de a folosi produse și servicii.

Companiile responsabile și Uniunea Europeană accelerează tranziția către modelul economic care ne va ajuta să trăim într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

Pentru a susține aceste eforturi, este nevoie ca noi, consumatorii, să alegem produsele și serviciile, fiind atenți și la impactul pe care acestea le au asupra mediului și, implicit, asupra sănătății noastre. Dincolo de eforturile organizațiilor, atâta timp cât nu există cerere, nu va apărea nici oferta. Cumulate, alegerile noastre individuale mai sustenabile au puterea de a remodela lumea în care trăim și pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare. 27 octombrie este ziua în care discutăm. În tot restul anului, acționăm,” a declarat Dragoș Tuță, Președinte și Fondator Ambasada Sustenabilității în România.

 Anunțul viceprimarul municipiului Constanța

„Orientarea către energii regenerabile, eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon sunt teme de referință pentru Europa. Le mulțumim celor care sunt deja inițiatori ai schimbării și contribuie la un viitor sustenabil al României.

Ne dorim implicarea comunităților locale pentru a implementa tehnologiile viitorului. Trebuie să găsim soluții și acțiuni noi prin care să consumăm mai responsabil resursele pe care natura le poate regenera. Copiii și tinerii de astăzi merită să trăiască într-un mediu sănătos”, a declarat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.


Site-ul www.ziuasustenabilitatii.ro reunește o serie de soluții pe care orice actor din societate le poate implementa pentru a-și reduce amprenta de carbon și încetini astfel cronometrul climatic: consum responsabil de resurse (de la apă până la mâncare), tranziția la economie circulară, investiții în energie verde, dezvoltarea de lanțuri valorice verzi în mediul privat, creșterea procentului de achiziții publice verzi, prioritizarea și susținerea investițiilor în sectorul de cercetare dedicat soluțiilor bazate pe natură, creșterea procentului de credite verzi pentru susținerea tranziției la afaceri cu emisii scăzute de carbon etc.


Potrivit sursei citate anterior, de asemenea, tot pe site-ul campaniei, există o secțiune dedicată argumentelor științifice ce confirmă urgența climatică, dar și o secțiune ce explică schimările climatice pe înțelesul tuturor, dezvoltată în parteneriat cu rețeaua de cercetători de la InfoClima.

Zilei Sustenabilității în România (ZSR) este o inițiativă a Ambasadei Sustenabilității în România (ASR), fiind al doilea an consecutiv în care organizația marchează această zi simbolică prin care încetinim ritmul activităților noastre zilnice și căutăm soluții și idei prin care să creștem ritmul de construire al unei societăți sustenabile.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii