Viitorii medici isi dau rezidentiatul in luna noiembrie
Viitorii medici isi dau rezidentiatul in luna noiembrie
02 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
669
Marime text
Examenul de rezidentiat pentru medicina, medicina dentara si farmacie va fi organizat in data de 14 noiembrie. Acesta va dura patru ore si se va desfasura sub forma de test grila cu 200 de intrebari. Candidatii vor fi declarati promovati daca obtin cel putin 50% din punctajul maxim, in limita numarului de locuri publicate la grupa respectiva. Pentru organizarea concursului a fost desemnata o Comisie centrala, din care vor face parte reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, dar si ai Ministerului Educatiei si Cercetarii. Mentionam ca la examenul organizat anul trecut s-a inregistrat o situatie fara precedent, dupa ce peste trei sute de candidati, de la chirurgie si specialitati medicale, au obtinut punctajul maxim si de aceea a fost necesara sustinerea unui test de departajare. Ca urmare, repartizarea candidatilor admisi la rezidentiat s-a facut in doua etape, prima pentru stomatologie, farmacie, medicina de laborator si medicina de familie, iar a doua (dupa testul de departajare), pentru chirurgie si specialitati medicale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii