Vine de la Galaţi, nu are terenuri şi case Averea şi interesele noului şef al CAS Constanţa, Oana Irina Ioniţă (document)
Vine de la Galaţi, nu are terenuri şi case: Averea şi interesele noului şef al CAS Constanţa, Oana Irina Ioniţă
03 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
5018
Marime text
Preşedinţii caselor judeţene de asigurări din toată ţara au fost schimbaţi din funcţie în urma unui ordin semnat de şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
„Prin ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, contractul de management încheiat între CNAS şi Dragoş Poteleanu pentru exercitarea funcţiei de preşedinte - director general al CAS Constanţa încetează, ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii contractului de management“, a precizat Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al CAS Constanţa. De asemenea, prin ordin al preşedintelui CNAS, a fost numită să exercite cu delegare mandatul de preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa Oana Irina Ioniţă.
Reamintim că ordinul semnat de şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, îi vizează pe toţi şefii din teritoriu. La Constanţa, funcţia a fost ocupată de Dragoş Poteleanu, care, în prezent, este în concediu medical. „Nu ştiu nimic. Sunt în concediu“, ne-a spus, marţi, printr-un SMS, Dragoş Poteleanu.
Demiterile s-ar fi făcut de luni pe marţi, peste noapte, iar principalul motiv ar fi că indicatorii de performanţă a managementului s-au schimbat, după introducerea în sistem a cardului naţional de sănătate, aşa cum a precizat purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.
Declaraţiile de avere şi de interese ale Oanei Irina Ioniţă sunt disponibile în secţiunea „Documente“.
„Prin ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, contractul de management încheiat între CNAS şi Dragoş Poteleanu pentru exercitarea funcţiei de preşedinte - director general al CAS Constanţa încetează, ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii contractului de management“, a precizat Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al CAS Constanţa. De asemenea, prin ordin al preşedintelui CNAS, a fost numită să exercite cu delegare mandatul de preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa Oana Irina Ioniţă.
De unde vine Oana Irina Ioniţă
Oana Irina Ioniţă este angajată la CAS Galaţi. Potrivit declaraţiei de avere completate în luna mai 2015, aceasta nu deţine terenuri, bunuri imobile sau automobile. În anul 2014, Oana Irina Ioniţă a câştigat de la CAS Galaţi suma de 55.419 lei. Ea nu deţine acţiuni la nicio societate comercială, potrivit declaraţiei de interese.Liviu Mocanu, dorit de UNPR la şefia CAS Constanţa
Surse politice susțin că posturile vor fi date in corpore UNPR-ului conform înțelegerii din coaliție, pentru ca UNPR să nu voteze moțiunea de cenzură. În cazul în care UNPR ar urma să preia aceste funcţii în teritoriu, la nivelul judeţului Constanţa, preşedintele progresiştilor, George Lipoveanu, ne-a declarat, în exclusivitate: „Acum e brambureală mare la CNAS. Avem propuneri, doar să ne bage lumea în seamă şi pe noi. Pentru funcţia de director al CJAS Constanţa îl vom susţine pe actualul director al Spitalului Municipal Mangalia Liviu Mocanu, care a mai ocupat această funcţie. Acesta este membru al UNPR de doi ani. Îmi este şi prieten foarte bun“.Reamintim că ordinul semnat de şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, îi vizează pe toţi şefii din teritoriu. La Constanţa, funcţia a fost ocupată de Dragoş Poteleanu, care, în prezent, este în concediu medical. „Nu ştiu nimic. Sunt în concediu“, ne-a spus, marţi, printr-un SMS, Dragoş Poteleanu.
Demiterile s-ar fi făcut de luni pe marţi, peste noapte, iar principalul motiv ar fi că indicatorii de performanţă a managementului s-au schimbat, după introducerea în sistem a cardului naţional de sănătate, aşa cum a precizat purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.
Declaraţiile de avere şi de interese ale Oanei Irina Ioniţă sunt disponibile în secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- maria 03 Oct, 2015 09:29 Lasati averea.Ce pregatire are ,ce a facut, cestie sa faca? E mai important.