Viorica Dăncilă, la dineul oferit de ambasadorul Franței în România, cu prilejul zilei Internaționale a Femeii
Viorica Dăncilă, la dineul oferit de ambasadorul Franței în România, cu prilejul zilei Internaționale a Femeii
21 Mar, 2018 12:42
ZIUA de Constanta
1932
Marime text
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat ieri la dineul oferit cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii de Michele Ramis, ambasador al Republicii Franceze în România.
La eveniment, premierul a vorbit despre măsurile guvernamentale de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați, legislația în domeniu, despre capitolul „Respect și demnitate pentru femei” din cadrul Programului de Guvernare 2018-2020, precum și despre Convenția națională pentru egalitatea de gen: România Paritară.
„Luna martie trebuie să fie o lună de reflecție a întregii comunități românești și internaționale față de condiția economică, socială, culturală a femeilor, și, deopotrivă, o lună în care mesajul legat de principiul egalității de șanse între femei și bărbați să devină pilon central al oricărei dezbateri”, a declarat prim-ministrul României.
Premierul Viorica Dăncilă a subliniat, de asemenea, că femeile în România reprezintă un potențial uman extraordinar, însă prea puțin utilizat. Femeile reprezintă jumătate din populație și sunt majoritare în multe domenii: 64% în cazul funcționarilor administrativi, 62% în domeniul serviciilor și aproape 60% ca specialiști în diverse domenii. Dar când vine vorba de corpul legislativ, executiv sau funcții de conducere, proporția se reduce la mai puțin de 30%.
Referindu-se la capitolul „Respect și demnitate pentru femei” din Programul de Guvernare 2018-2020, a precizat că Executivul de la București își propune, în baza convențiilor înternaționale și a Directivelor UE, să alinieze România la state cu tradiție în democrație, care au demonstrat faptul că împuternicirea socială, economică și politică a femeilor poate genera valoare adăugată și bunăstare socială.
În cadrul reuniunii, prim-ministrul a subliniat, totodată, că în 20 martie România a celebrat Ziua Internațională a Francofoniei, precum și aniversarea a 25 de ani de la aderarea României la mișcarea francofonă (în 1991 România a obţinut statutul de observator, iar din 1993 este membru cu drepturi depline al Francofoniei instituţionale).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii