Virgil Coman „Trebuie sa cream o punte de legatura intre romanii din Timoc si Dobrogea"
Virgil Coman: „Trebuie sa cream o punte de legatura intre romanii din Timoc si Dobrogea"
„Săptămâna Arhivelor s-a încheiat ieri, la
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cu masa rotundă
„Românitatea sud-dunăreană. Cultură şi tradiţii".
Evenimentul a fost organizat de instituţia gazdă, împreună cu Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale şi Asociaţia Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor „Ovidius" Constanţa. „Ne-au onorat invitaţia fraţii noştri români din zona Timocului din Bulgaria, astfel încât astăzi (n.r. vineri) putem să dezbatem o serie de aspecte privind evoluţia istorică a românităţii sud-dunărene, dar şi elementele identitare de cultură şi tradiţii. Aseară (n.r. joi) ne-am întâlnit, am dezbătut câteva aspecte în afara cadrului oficial şi am rămas plăcut surprins de românismul acestor fraţi de la sud de Dunăre, din zona Timocului, care, la noi, în Dobrogea, sunt mai puţin cunoscuţi. Alocăm spaţii ample în presa locală despre aromâni, meglenoromâni, istroromâni, dar mai puţin vorbim despre românii timoceni. De aceea am spus că trebuie să ne cunoaştem mai bine pentru că avem elemente comune de identitate, de cultură, de tradiţii, să încercăm să închegăm proiecte de colaborare pe termen lung şi chiar să creăm o punte de legătură pentru românii din zona Timocului şi cei din Dobrogea", a declarat Virgil Coman, preşedintele Direcţiei Arhivelor Constanţa, care este, totodată, şi cel care a avut iniţiativa organizării unei astfel de manifestări. Printre cei care au luat parte la eveniment s-au numărat: dr. Gabriel Custurea - director al Muzeului de Istorie Naţională, conf. univ. dr. Stoica Lascu (Universitatea Ovidius), dr. Maria Magiru - director al Muzeului de Artă Populară Constanţa, dr. Doina Păuleanu - director al Muzeului de Artă, conf. univ. dr. Florin Anghel (Universitatea Ovidius) şi lect. univ. dr. Nistor Barbu (Universitatea Ovidius).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp