Vizita de lucru la Comandamentul multinațional de divizie de Sud-Est a comisiilor parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
Vizita de lucru la Comandamentul multinațional de divizie de Sud-Est a comisiilor parlamentare pentru apărare,
23 Jun, 2020 18:24
ZIUA de Constanta
1209
Marime text
- Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, și secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, însoțiți de membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților, au efectuat marți, 23 iunie, o vizită de lucru la sediul Comandamentului multinațional de divizie Sud-Est (MND-SE).
Ministrul Ciucă a mulțumit membrilor delegației Parlamentului României pentru participarea la activitatea de astăzi și pentru sprijinul acordat unui proiect important al țării și al Armatei – înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East - HQ MNC-SE) la Sibiu, cu dislocare temporară în București, apreciind că această nouă structură a NATO în România va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al Alianței şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a declarat că întâlnirea cu parlamentarii, prima după încetarea stării de urgență, a reprezentat o oportunitate de a le fi prezentate acestora evoluția situației de securitate, obiectivele politicii de apărare și realizările din acest an.
De asemenea, membrii Comisiilor pentru apărare au fost informați privind situația derulării programelor de înzestrare și eforturile pentru utilizarea fondurilor alocate în industria națională de apărare.
În cadrul vizitei, comandantul MND-SE, general de brigadă Cristian Dan, a susținut un briefing de prezentare a viitoarei structuri NATO de la Sibiu - MNC-SE, dislocat provizoriu în incinta MND-SE din București, urmat de o sesiune de prezentări susținute de către reprezentanții Diviziei despre programele de înzestrare, fondurile alocate și proiectele de acte normative ale comandamentelor NATO de pe teritoriul României.
În incheierea activității, delegația parlamentară a vizitat Centrul de operații și parcul cu tehnică militară al Diviziei, precum și facilitățile și spațiile de lucru puse la dispoziție personalului din comandament.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii