Vizita reprezentanților Parchetului Național Financiar din Franța, la DNA
Vizita reprezentanților Parchetului Național Financiar din Franța, la DNA
01 Oct, 2020 14:47
ZIUA de Constanta
1715
Marime text
- La invitația procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin-Nicu Bologa, la data de 30 septembrie 2020 a avut loc, la sediul DNA, o vizită a reprezentanților Parchetului Național Financiar (PNF) din Franța.
Din delegația condusă de procurorul șef al PNF, Jean-Francois Bohnert, au făcut parte cei doi adjuncți ai acestuia doamna Celine Guillet și Sebastien de la Touanne, potrivit Direcției Anticorupție.
Pe parcursul zilei, au avut loc discuții cu ocazia cărora cei doi șefi de instituții au stabilit modalitățile concrete în care acordul de cooperare încheiat între cele două instituții în iunie 2017, va fi pus în practică astfel încât cooperarea și schimbul de experiență dintre cele două instituții să fie intensificate pe parcursul anilor viitori.
De asemenea, programul vizitei a mai cuprins o sesiune de discuții la care au participat procurori operativi din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ocazie cu care atât partea franceză cât și cea română au făcut schimb de bune practici, pornind de la prezentarea unor investigații reprezentative realizate de cele două structuri de parchet. Au fost abordate și clarificate, de asemenea, o serie de aspecte din domeniul cooperării judiciare internaționale între cele două instituții și nu numai.
Potrivit DNA, sesiune specială a acestei vizite a fost dedicată schimbului de idei privind organizarea sistemelor judiciare din cele două state, sesiune care s-a bucurat de prezența doamnei Gabriela Scutea, Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiției a României.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii