Voiaj cultural al navei-scoala "Constanta"
Voiaj cultural al navei-scoala "Constanta"
03 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1106
Marime text
Odisee mediteraneana
La bordul navei a avut loc lansarea programului cultural international "Odiseea 2003" * Marsul din acest an se va desfasura in perioada 2 iunie -23 iulie si include escale in 17 porturi din 12 tari * "Spectacolul de anul acesta va fi unul de sunet, lumini, muzica, pirotehnie, un adevarat poem muzical-vizual", a afirmat regizorul Alexandru Darie
Duminica seara, la bordul navei-scoala "Constanta" a avut loc o conferinta de presa prilejuita de lansarea programului cultural international "Odiseea 2003". Acest proiect a fost initiat in 1990 de catre Richard Martin, directorul Teatrului "Toursky" din Marsilia si vicepresedintele Institutului International al Teatrului Mediteranean, din care fac parte 24 de tari din bazinul mediteraneano-pontic. Romania s-a alaturat programului in 2001, cand a avut loc prima editie "Odyss=E9e 2001", in colaborare cu Teatrul "Bulandra" din Bucuresti. Atunci, voiajul navei-scoala "Constanta" a fost o premiera in istoria culturii si navigatiei romane. Acum doi ani, piesa de teatru "Les Ulysses" a fost prezentata in 14 porturi din 8 state din spatiul mediteraneano-pontic, fiind integrata intr-un amplu concert al artelor, alaturi de manifestari culturale multiple: expozitii de fotografie, recitaluri de poezie, momente coregrafice, proiectii de filme, spectacole folclorice, seri literare si lansari de carte etc. Marsul din acest an se va desfasura in perioada 2 iunie - 23 iulie si include escale in 17 porturi din 12 tari, oferind Fortelor Navale oportunitatea de a promova imaginea marinei militare si a armatei romane in lume, asigurarea pregatirii echipajului navei-scoala "Constanta" pentru indeplinirea unor misiuni de lunga durata, precum si executarea practicii de vara a studentilor Academiei Navale "Mircea cel Batran". La bordul navei se vor afla, in afara echipajului, 60 de studenti din anii II si III din cadrul facultatilor de marina militara si civila si 85 de actori si personal tehnic roman, francez si spaniol. Nava "Constanta" va pune la dispozitie spatiile necesare pentru desfasurarea activitatilor artistice, se vor desfasura vizite ale populatiei civile la bord si se va asigura primirea oficialitatilor civile si militare pe timpul escalelor. "Spectacolul de anul acesta va fi unul de sunet, lumini, muzica, pirotehnie, un adevarat poem muzical-vizual", a afirmat regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului "Bulandra". Secretarul de stat Sorin Encutescu a declarat ca bugetul alocat de Ministerul Apararii pentru acest proiect a fost de 8 miliarde lei, din care o parte este reprezentata de cheltuielile de reparatii ale navei, ce a iesit din Santierul Naval Midia marti, 27 mai. Ieri, nava-scoala a plecat din Portul Constanta cu destinatia Varna, urmand sa ajunga la Salonic pe 5 iunie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii