Voluntarii ARAS vor distribui pliante despre HIV/SIDA in tot orasul
Voluntarii ARAS vor distribui pliante despre HIV/SIDA in tot orasul
30 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1055
Marime text
In urmatoarele doua saptamani, Asociatia Romana Anti-Sida, filiala Constanta va desfasura o serie de actiuni de prevenire HIV/SIDA in randul tinerilor constanteni cu varste cuprinse intre 14 si 29 de ani. Calendarul actiunilor se va deschide cu organizarea unui punct de informare in campusul Universitatii"Ovidius", in cursul zilei de astazi, intre orele 9.00 si 19.00. Astfel, voluntarii vor oferi studentilor informatii si materiale informative din domeniul HIV/SIDA/Boli cu transmitere sexuala. Mai departe, pe data de 1 decembrie, vor fi organizate o serie de actiuni publice cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Anti- SIDA. Una dintre acestea va consta in formarea unei fundite rosii, simbol al sprijinului si solidaritatii, pentru persoanele bolnave, precum si distribuirea de fluturasi cu informatii despre aceasta maladie. In plus, reprezentantii ARAS vor distribui prezervative si pliante cu informatii despre HIV/SIDA si alte boli cu transmitere sexuala in baruri, cluburi, cinematografe si sali de Internet din judetul nostru. Potrivit declaratiilor directorului ARAS Constanta, Manuela Titorencu, toate aceste actiuni se desfasoara in cadrul proiectului "Stop SIDA", finantat de catre Autoritatea Nationala pentru Tineret prin Directia Judeteana de Tineret Constanta. In ceea ce priveste valoarea finantarii, aceasta este de 2.500 RON. De asemenea, in acest proiect vor fi implicati 20 de voluntari. De precizat ca proiectul realizat de ARAS Constanta vine in intampinarea Strategiei Guvernamentale 2004-2007, care urmareste reducerea numarului de cazuri noi de infectare in randul tinerilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii