Vrea în continuare să fie prim-vicepreşedinte la judeţ Fostul deputat Chirilă se gândeşte la o candidatură la conducerea Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa
Vrea în continuare să fie prim-vicepreşedinte la judeţ: Fostul deputat Chirilă se gândeşte la o candidaturăPână la acest moment nu s-au anunţat contracandidaţi pentru Chiru. Iar din actuala structură de conducere a Organizaţiei Judeţene singurul care şi-a mărturisit intenţia de a candida este fostul deputat Constantin Chirilă, care ocupă, în prezent, funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. „Cel mai probabil, voi candida tot pentru funcţia pe care o ocup şi acum, cea de prim-vicepreşedinte", a declarat fostul parlamentar.
Totodată, Constantin Chirilă a declarat că ulterior CCJ-ului va fi convocat şi un Consiliu de Coordonare Local. Alegerile pentru conducerea Organizaţiei Municipale a partidului vor avea loc, potrivit spuselor lui Chirilă, în primăvară. „Mai am de lucrat la refacerea, reconstrucţia Organizaţiei Municipale. Trebuie stabiliţi şefii de colegii. Dar mai sunt necesare alegeri", a afirmat democrat-liberalul. El nu a ezitat să recunoască faptul că este posibil să candideze pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa: „Este foarte posibil, foarte probabil. Într-un procent foarte mare, pot spune că da, voi candida". Amintim că el este şi acum lider la municipiu, dar nu ales, ci numit interimar după demiterea din funcţie a fostului deputat Maria Stavrositu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp