Zeci de controale si doar doua amenzi
Zeci de controale si doar doua amenzi
15 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1038
Marime text
Tot mai putine persoane muncesc "la negru"
Aproximativ 80 de agenti economici au reprezentat tinta actiunilor de control demarate de catre inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta, pe parcursul saptamanii trecute. Fie ca s-a urmarit depistarea si sanctionarea angajatorilor care utilizeaza forta de munca fara forme legale, incalcand astfel prevederile legislatiei muncii, fie ca au fost urmarite imbunatatirea conditiilor de munca si reducerea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala, cert este faptul ca avertismentele si sanctiunile contraventionale nu au lipsit nici de la aceste actiuni de control. Astfel, referitor la domeniul relatiilor de munca, in perioada 7-11 martie, au fost controlati 34 de agenti economici, dintre care, aproximativ un sfert au fost sanctionati cu avertismente pentru nedepunerea in termen, la I.T.M. Constanta, a dovezilor care atesta plata lunara a datoriilor catre Bugetul de Stat. Sanctiunile contraventionale, cu valori cuprinse intre 20 si 30 de milioane, nu au lipsit nici ele. Astfel, pentru nerespectarea art.10 (1) lit.a din H.G. 247/2003 - neincheierea in forma scrisa a unui contract individual de munca, S.C. Ciudated Trans S.R.L. a fost sanctionata contraventional cu amenda de 20.000.000 lei. Pentru nerespectarea art.9 din Lg.130/1990 - respectiv nedepunerea statelor si a dovezilor ce atesta plata lunara a contributiilor catre bugetul de stat - S.C. Rom Prest Util SA. a primit o sanctiune contraventionala de 30.000.000 lei. De asemenea, in aceeasi perioada, in domeniul relatiilor de munca, potrivit celor declarate de Tiberiu Plesu, inspector sef in cadrul ITM Constanta, au fost solutionate 31 sesizari ale constantenilor, vizand aspecte legate de nedepunerea de catre societati a deciziilor de incetare a activitatii salariatilor, neatribuirea drepturilor salariale cuvenite la termenele stabilite in contractul individual de munca, neasigurarea preavizului la incetarea activitatii, neacordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului de pana la doi ani. In ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca, in aceeasi saptamana, au fost verificati 45 agenti economici din domeniile constructiilor civile si industriale, agricultura, turism, industrie alimentara, panificatie, transporturi auto, unitati de invatamant unde au fost dispuse, in toate cazurile, masuri organizatorice.Prin controale efectuate in aceasta saptamana s-a urmarit sa se impuna aplicarea legislatiei in vigoare privind munca si ocrotirea salariatilor angrenati in procesul muncii. Au fost verificate existenta autorizatiei de functionare din punct de vedere al protectiei muncii, intocmirea sau nu a deciziei de numire a responsabilului cu protectia muncii, existenta comitetului de securitate si sanatate in munca, a avizului medical obligatoriu la angajare, dotarea si purtarea echipamentului individual de protectie si de lucru, existenta si completarea corespunzatoare a fiselor de protectie a muncii si a dosarelor medicale individuale. Societatea Rox Metal a fost sanctionata cu avertisment pentru neconformitati legate de instruire personal si de organizarea compartimentului de securitate si sanatate in munca.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii