Zeci de mii de rezervări anulate ANPC, precizări despre Blue Air Aviation SA - „Anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea la dispoziție pe piață a ofertei de zbor“
Zeci de mii de rezervări anulate: ANPC, precizări despre Blue Air Aviation SA - „Anularea s-a făcut la scurt
16 Jun, 2022 13:48
ZIUA de Constanta
1403
Marime text
- Începând cu 30 aprilie 2021 și până la data de 14 iunie 2022 operatorul economic Blue Air a anulat 11.289 de zboruri.
Nu cu mult timp în urmă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat neregulile întâlnite de echipa de control, până la data de 14 iunie 2022, în urma controalelor la operatorul economic Blue Air Aviation SA.
Cuantumul amenzii urmează să fie stabilit ulterior, conform prevederilor transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibis, în urma publicării în Monitorul Oficial a procedurii care se aplică în acest caz.
Deși au fost realizate mai multe verificări, cel puțin în anii 2021 și 2022, în urma cărora s-au constatat nereguli similare, iar operatorul aviatic a fost avertizat, consiliat și i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, acesta a recidivat.
Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorității restricțiilor de zbor impuse de pandemia de Covid-19) și până la data de 14 iunie 2022 - când rezultatele cercetărilor au fost aduse la cunoștința reprezentantului companiei -, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri.
Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei calculate la cursul în lei comunicat de BNR în data de 14.06.2022 al valutelor, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri.
„Menționăm că cele 20 de state totalizează 92% din populația totală a Uniunii și că acestea sunt: Croația, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Austria, Grecia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Danemarca, Spania, Suedia, Finlanda, Germania, Belgia, Franța, Italia, Cipru și România.
Echipa de comisari ANPC a lucrat, în tot acest timp, în colaborare cu Centrul European al Consumatorilor România, care a centralizat un număr de 924 de reclamații transfrontaliere referitoare la serviciile operatorului aviatic, primite la nivelul rețelei ECC-Net.Numărul de anulări de zboruri precizat a vizat rezervări realizate începând cu 30 aprilie 2021 și continuând cu anii 2022 și 2023“, spun reprezentanții ANPC.
Numărul anulărilor este unul foarte mare, iar ceea ce prejudiciază în mod grav interesele economice ale consumatorilor nu se referă doar la valoarea efectivă a acestor bilete, ci și la faptul că, nu de puține ori, consumatorii le achiziționează în scopuri bine stabiliet: vacanțe, concedii, în interes personal, medical și altele, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare aferente serviciilor de cazare, masă, acces obiective turistice, transfer/legături cu alte zboruri.
Practic, din situația pusă la dispoziție de către operatorul economic, rezultă că, pentru multe din zborurile planificate, anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea la dispoziție pe piață a ofertei de zbor“, completează reprezentanții ANPC.
Astfel echipa de comisari ANPC a constatat că practica operatorului economic de a lansa oferte, de a îndemna către achiziționarea biletelor, în multe cazuri, la un preț avantajos (beneficiind de diverse promoții) pentru consumatori, în condițiile în care aceștia plătesc sumele aferente zborului și, în multe cazuri, după o scurtă perioadă, operatorul economic anulează zborurile, fără a oferi o justificare aferentă anulării, precum și fără a proceda la restituirea contravalorii achitate și a compensațiilor cuvenite în aceste situații este, conform Regulamentului CE 261/2004, considerată a fi o practică comercială incorectă, contrară cerinţelor diligenţei profesionale.
ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situațiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate.
Consumatorii sunt avertizați să manifeste atenție sporită la achiziționarea biletelor de avion emise de operatorul economic menționat, pentru a limita potențialul prejudiciu creat în cazul în care situații ca cele descrise mai sus se repetă.
De asemenea, ANPC îi avertizează pe consumatori că societățile comerciale care recuperează sumele nerambursate de companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii