Zeci de oseminte a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava, au ajuns la Mănăstirea Dervent (FOTO)
Zeci de oseminte a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava, au ajuns la
11 May, 2023 11:37
ZIUA de Constanta
1923
Marime text
La mănăstirea Dervent, au fost aduse de la IML București, osemintele a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava.
Dezgroparea și cercetarea lor s-a făcut între anii 2015 și 2023 de o echipă de arheologi, condusă de Gheorghe Petrov și compusă din Horațiu Groza, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Raluca Mocanu, iar investigațiile au fost coordonate de procurorii Gheorghe Stanciu și Toma Octavian.,transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
La inițiativa istoricului Marius Oprea, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Fundația ”Doina Cornea” și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România au ajutat ca osemintele să ajungă la Mânăstirea Dervent.
De asemenea, tot la mănăstirea Dervent, vineri, 12 mai, la ora 07:30, IPS Părinte Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie urmată de slujba Parastasului la împlinirea a 33 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Elefterie., a mai punctat sursa citată.
foto: Arhiepiscopia Tomisului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii