Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi binecuvântată în comuna Cumpăna cu ocaziua Hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ (FOTO)

ro

13 Oct, 2024 18:02 364 Marime text
foto: Facebook/ Cumpăna News
Cu aleasă bucurie și emoție, în ajunul praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea comunității, locuitorii din Cumpăna au trăit astăzi, 13 octombrie 2024, momente de profundă trăire duhovnicească. În mijlocul credincioșilor, la Biserica ce poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Anastasia și Alexandra, două fetițe aflate în asistență maternală au primit lumina Sfântului Botez, de la Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a săvârșit cu binecuvântare această taină mântuitoare.

Nașii, Bucureșteanu Ionuț și Gabriela & Hârcotă Svetlana și Oancea Mihaiela Victoria, au ales să le fie părinți spirituali acestor copii, asumându-și în fața lui Dumnezeu și a comunității, menirea de a le oferi îndrumare, dragoste și sprijin pe drumul vieții, devenind astfel călăuze duhovnicești pentru sufletele curate ce au pășit astăzi pe calea credinței.

Această sfântă lucrare se înscrie în tradiția binecuvântată a comunei noastre, ca în zilele de sărbătoare să fie încreștinați copii abandonați, un obicei ce dăinuie de mai bine de 19 ani. Inițiativa, binecuvântată de Dumnezeu, a luat ființă prin grija primarului Mariana Gâju, în colaborare cu Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Cumpăna și cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

foto: Facebook/ Cumpăna News
De-a lungul acestor ani, prin mila Domnului, peste două sute de copii au primit botezul creștin în această binecuvântată comunitate.

Cu inimi deschise, vă invităm mâine, 14 octombrie 2024, începând cu ora 8:00, să participați în număr cât mai mare la sărbătoarea Hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Parohia Cumpăna II. Să ne rugăm împreună pentru ocrotirea și binecuvântarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care mijlocește neîncetat pentru noi toți, înaintea Tronului Ceresc! Ziua va începe cu Utrenia, la 9:30 va continua cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar la 11:30 într-o uniune frățească vom participa cu toții la o tradițională Agapă Frățească. Pregătirile sunt în toi, gospodinele pregătesc pentru credincioșii care ne vor trece pragul peste 1000 de porții de mâncare tradițională.

Vă așteptăm cu bucurie și credință, ca împreună să primim harul dumnezeiesc în această zi de sărbătoare, acasă, în comuna Cumpăna!-a au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna. 



PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Eveniment creștin de amploarePrăznuirea Hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva" din comuna Cumpăna, județul Constanța. Programul anunțat de organizatori
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii