Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Comunei desfăşurată cu succes la Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

ro

12 Nov, 2012 00:00 3679 Marime text
Kogalniceanu_-_Anca_Belu.JPGDe la Andreea Bălan, localnicii au vrut să afle cine va câştiga X Factor, de la parlamentari ce proiecte au pentru comună

 

Peste 2.000 de localnici au petrecut sâmbătă la Ziua Comunei Mihail Kogălniceanu. Surprizele pregătite de primarul Ancuţa Belu pentru oameni nu au fost puţine. Localnicii au profitat de prezenţa artiştilor în mijlocul lor, în timpul concertului Andreea Bălan a fost rugată să le răspundă la o întrebare.

„Cine va câştiga X Factor?"

Sărbătoarea a început în parcul din centrul comunei Mihail Kogălniceanu la ora 14.00, spectacolul fiind deschis de Irina Loghin şi Andreea Bălan. În timpul concertului, Andreea Bălan a invitat-o pe Ancuţa Belu alături de ea pe scenă pentru a-i mulţumi personal că i-a oferit ocazia, după mult timp, să concerteze la Mihail Kogălniceanu. Localnicii au interacţionat şi ei cu Andreea întrebând-o cine va câştiga X -Factor. „Nu am de unde să ştiu", le-a răspuns artista spunându-le că ea prezintă la Antena 1 emisiunea „Te cunosc de undeva" şi nu „X Factor ".

După show-ul de senzaţie al Andreei Bălan au urcat pe scenă primarul Ancuţa Belu şi echipa sa, dar şi colegii săi primari Vasile Delicoti (Poarta Albă), Nicolae Anghel (Castelu), Viorel Bălan (Nicolae Bălcescu), Marian Iordache (Medgidia), Dumitru Dragu(Târguşor). S-au alăturat evenimentului, şi Victor Manea candidatul USL la un mandat de deputat pe Colegiul 5 şi preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, dar şi Sorin Ciutureanu, directorul Oil Terminal. După ce invitaţii au urcat rând pe rând pe scenă, au urmat zeci de momente surpriză. Ancuţa Belu i-a premiat pe candidatul pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, deputatul liberal Mihai Lupu, şi pe candidatul USL pe Colegiul 1 Senat, senatorul liberal Puiu Haşotti în primul rând pentru onoarea ce-au făcut-o localităţii prin prezenţa lor la Ziua Comunei. Haşotti a primit diploma de excelenţă în semn de recunoaştere şi de preţuire pentru contribuţia domniei sale la promovarea culturii româneşti, în timp ce deputatului Mihai Lupu i-a fost recunoscut astfel sprijinul acordat în implementarea proiectelor depuse şi în curs de realizare pentru comună. De asemenea, şefa autorităţii locale le-a înmânat diplome de excelenţă celor trei veterani de război din comună (Vasile Căpuşan, Gheorghe Dobroiu, Vasile Anton), dar şi cluburilor sportive de taekwondo, fotbal şi rugby din localitate. În acelaşi timp, reprezentanţii unităţilor militare de aviaţie şi infanterie au primit diplome de onoare, aceeaşi distincţie fiind acordată şi lui George Cuşa, fost deţinut politic.

Kogalniceanu_2.jpg

Mărturisirile premianţilor - de la „vrem fapte, nu vorbe" la „după 33 de ani primarul ştie să ne preţuiască"

Rând pe rând invitaţii au luat cuvântul pentru a-şi expune punctul de vedere cu privire la semnificaţia evenimentelor petrecute la prima ediţie a Zilei Comunei Mihail Kogălniceanu.

Senatorul Puiu Haşotti: „Acum şase luni am venit aici împreună cu echipa pe care o vedeţi aici şi v-am spus să votaţi o primăriţă şi aţi votat-o şi ştiu că nu vă pare rău. Acum şase luni aţi votat cum a trebuit, acum aveţi de ales între ceea ce a fost, între tăierea salariilor şi a pensiilor, între mărirea Tva-ului şi USL care de câteva luni de zile se află în fruntea României şi care până acum nu s-a aflat în niciun scandal de corupţie care a dat salariile şi începe să dea şi în decembrie a doua tranşa înapoi, care a dat pensiile înapoi şi care va reconstrui împreună cu dumneavoastră speranţa în România. Gândiţi-vă că primarul dumneavoastră USL are nevoie de un Parlament USL, de un Guvern USL, de un preşedinte al românilor USL, care va fi Crin Antonescu".

Deputatul Mihai Lupu: „La mulţi ani în această zi localităţii care poartă numele unui mare om care a făurit Dobrogea. Nouă celor care muncim şi trudim ne rămâne obligaţia de a rămâne alături de dumneavoastră, de cei pe care i-aţi ales, o primăriţă destoinică, un consiliu local cu oameni deosebiţi care muncesc pentru dumneavoastră. Noi încercăm astăzi să reparăm ce s-a stricat, dar nu este suficient încercăm să dăm un destin de normalitate, să devenim oameni normali într-o ţară normală, încercăm să eliminăm ura dintre noi, să fim mai uniţi, să fim mai buni, vă mulţumesc doamna primar că aţi avut această iniţiativă de a aduna pe toţi oamenii aici".

Vasile Căpuşan, veteran de război: „Îmi pare bine că a venit la putere o familie din Mihail Kogălniceanu, ceilalţi primari nu au avut grijă de veterani mulţumesc frumos. Doamna primar vrem fapte, nu vorbe".

George Cuşa, deţinut politic: „Vă mulţumesc că m-aţi invitat la această manifestare, sunt singurul reprezentant din rezistenţa anticomunistă din 1940 până în 1964. Sunt singurul supravieţuitor din cei 40 care au fost închişi. Patru au fost ucişi în terenuri fantomă, patru - în închisori, trei au fost împuşcaţi de armata sovietică. Restul care s-a întors nu au mai trăit mult. Eu sunt singurul supravieţuitor care pot să vorbesc în faţa dumneavoastră".

Ionel Panfile şi Nicoale Constantin, reprezentanţii unităţii de aviaţie şi infanterie Mihail Kogălniceanu: „După 33 de ani noul primar al nostru ştie să ne preţuiască, să ne trateze ca pe nişte oameni. Până acum nu am mai văzut un asemenea eveniment în care doamna primar ne-a tratat cu onoare şi cu demnitate pe toţi cetăţenii comunei indiferent de ce naţionalitate suntem".

Nu în ultimul rând, şi antrenorii echipelor de taekwondo şi fotbal i-au mulţumit primarului Ancuţa Belu pentru sprijinul acordat. Din păcate, echipa de rugby nu a putut fi prezentă la eveniment.

„O zi pe an în care să uitaţi de griji"

Ancuţa Belu le-a mulţumit tuturor că au venit în număr mare la prima ediţie a Zilei Comunei. „Îmi doresc să facem din această zi un obicei, să continuăm tradiţia an de an, să aveţi cel puţin o dată pe an o zi în care să uitaţi de grijile şi de nevoile dumneavoastră. Cred că am aşteptat destul opt ani de zile să avem un eveniment artistic", a declarat Ancuţa Belu. Primăriţa a fost felicitată şi de colegii primari prezenţi. Mai mult, Ancuţa Belu a primit la rândul ei o diplomă de excelenţă din partea primarului din Poarta Albă Vasile Delicoti. Şeful autorităţii locale de la Poarta Albă i-a înmânat primăriţei diploma de excelenţă din partea Asociaţiei Comunelor din România unde Delicoti este vicepreşedinte.

După evenimentul de premiere, au urcat pe scenă Mihai Trăistariu, Carmen Şerban, Jeni Nicolau, Laurenţiu Duţă, Ansamblul Brâuleţul şi Şogoriţele. În Parcul Central al localităţii, autoritatea locală a amenajat terase cu mici, sucuri, bere şi vin fiert dar şi un miniparc de distracţii cu carusele şi trambuline gonflabile. Ziua comunei Mihail Kogălniceanu s-a încheiat târziu în noapte cu un spectaculos foc de artificii.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii