Ziua de ieri, solicitantă pentru pompierii salvatori din întreaga țară. Constanța, din nou, în topul solicitărilor

21 Jul, 2022 12:37
ZIUA de Constanta
759
Marime text
Peste 1.800 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (20.07.2022)
Ziua de ieri a fost solicitantă pentru pompierii salvatori din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov precum și în județele Cluj, Constanța, Prahova, Argeș.
O pondere de peste 75% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD (1.393 de cazuri din totalul de 1.818 de situații de urgență gestionate).
În ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat pentru localizarea și stingerea a 238 incendii, precum și în alte 184 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane și animale, distrugere muniție neexplodată și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.
Din totalul celor 238 incendii care au avut loc ieri, la nivel național, 183 intervenții au fost înregistrate la arderi de vegetație uscată, fond forestier și cereale păioase, fiind afectate aproximativ 362 ha de teren.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. Deși echipajele de salvatori au depus eforturi susținute pentru stabilizarea victimelor, 1 persoană și-a pierdut viața în județul Constanța.
De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 13 persoane aflate în dificultate.
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost transmise 16 mesaje de avertizare a populației, prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele Brașov (1), Covasna (1), Harghita (8), Mureș (1), Prahova (4) și Vâlcea (1).
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
-Misiunea complexă care a avut loc ieri seară, în județul Mureș, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unor persoane căzute într-o fosă septică, în localitatea Sărățeni. În urma evenimentului, au rezultat patru victime care se aflau în stop cardio-respirator. Deși au fost depuse eforturi susținute pentru stabilizarea persoanelor, doar una a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate de salvatori.
-O altă intervenție, încă în desfășurare, s-a produs ieri, pe raza localității Colibița din județul Bistrița, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la fondul forestier. Arderea se manifestă într-o zonă greu accesibilă pentru forțele de intervenție, iar suprafața afectată de flăcări însumează aproximativ 5 ha de pădure, vegetație uscată și doborâturi.
Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurare în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea activităților specifice din zona de frontieră.
Potrivit IGSU, astfel, în data de 20.07.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 312 pompieri salvatori și 211 mijloace tehnice.
Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro., mai transmite IGSU.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii