Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:52 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată pe 18 octombrie. Ce activități sunt organizate

ro

15 Oct, 2022 08:26 1051 Marime text
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. Foto: FacebookAgenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi organizează în perioada 16 – 22 octombrie a.c., o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Potrivit unui comunicat al ANITP, în acest sens, prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. vor fi desfășurate o serie de acțiuni la nivel national, dintre care menționăm: întâlniri cu publicul în punctele de trecere a frontierei, în unitățile de învățământ, în comunitățile defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri pe tema traficului de persoane, flashmob-uri. Acțiunile sunt menite să contribuie la informarea și sensibilizarea publicului larg, dar în mod special al categoriilor vulnerabile cu privire la fenomenul traficului de persoane.

„Activitățile vor debuta duminică, 16 octombrie, când  în toate parohiile ortodoxe se va citi un cuvânt de învățătură elaborat în colaborare cu Patriarhia Română, menit să contribuie la prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare și vor continua în toată perioada de implementare a campaniei.

Totodată pe canalele de social media ale instituției și ale partenerilor vor fi promovate mesaje relevante menite  să  facă cunoscut fenomenul traficului de persoane și să contribuie la o mai bună protecție a cetățenilor“ - au precizat reprezentanții ANITP.


Informaţii de background:


Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.


Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii