Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internaţională împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă. Situația acestor cazuri oferită de DGASPC Constanța

ro

12 Jun, 2020 00:00 2661 Marime text
  • La 12 iunie este marcată, în multe țări ale lumii, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor.
  • În primele cinci luni ale anului în curs, în atenția DGASPC Constanța au ajuns 15 cazuri de exploatare prin muncă a copilului (cerșetorie).
  • DGASPC Constanța organizează, în fiecare an, campanii și întâlniri cu autoritățile locale (Poliție, primării, cadre didactice, medici de familie, preoți etc.) ce au drept scop principal recunoașterea cazurilor de exploatare prin muncă a copiilor și combaterea acestui fenomen.
  • Toate acțiunile din acest an au fost amânate, urmând a fi reluate când situația va permite.




Exploatarea copilului prin muncă se referă la angajarea copiilor pentru a realiza diferite munci. La 12 iunie este marcată, în multe țări ale lumii, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor.


Situția privind cazurile de exploatare prin muncă a minorilor oferită de DGASPC Constanța


În primele cinci luni ale anului în curs, în atenția DGASPC Constanța au ajuns 15 cazuri de exploatare prin muncă a copilului (cerșetorie). În cauză, echipele DGASPC Constanța au efectuat anchete sociale iar familiile respective sunt monitorizate prin intermediul serviciilor de asistență socială ce aparțin primăriilor în care aceștia își au domiciliul.


Acțiuni de informare/prevenire a cazurilor de exploatare a minorilor prin muncă derulate în anul 2019



DGASPC Constanța organizează, în fiecare an, campanii și întâlniri cu autoritățile locale (Poliție, primării, cadre didactice, medici de familie, preoți etc.) ce au drept scop principal recunoașterea cazurilor de exploatare prin muncă a copiilor și combaterea acestui fenomen.


În acest sens, în decursul anului 2019, au fost organizate șapte astfel de campanii în mai multe localități din județul Constanța, după cum urmează:


 -  22  martie 2019 - „Un  suflet  pe  stradă. Spune STOP ” -   cu ocazia  zilei  internaționale  a copiilor străzii - sesiune de comunicări și infomații la care au participat ONG-urile;



- 21 iunie 2019  – „ Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă” – masă rotundă la care au participat ONG-urile partenere unde s-au purtat discuții pe prevenirea, combaterea violenței și exploatarea copiilor prin muncă;


-  27 august 2019 - campanie derulată în localitatea Adamclisi, privind măsurile de de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială. Au fost invitate primării din județul Constanța și comunitățile aferente Băneasa, Adamclisi, Ion Corvin, Deleni, Aliman, Cobadin;


- 24 septembrie 2019 – „Ziua internațională împotriva exploatării sexuale și traficuluifemeilor și copilului” - campanie organizată și derulată în loc. Costinești.


Pentru marcarea acestei zilei și dezbaterea pe problemele întâlnite și măsurile de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială. Au fost invitate primării din județul Constanța și comunitățile aferente Cumpăna, Eforie, Albești, Mangalia, Agigea, Costinești, Limanu, Techirghiol;


- 09 octombrie 2019 – „ Combaterea exploatării prin muncă la nivel comunitar” derulată în localitatea Topraisar, privind măsurile de de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială. Au fost invitate primării din județul Constanța și comunitățile aferente Topraisar, Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Mereni, Pecineaga, Negru Vodă, 23 August;


- 20 noiembrie -  ,,Combaterea exploatării prin muncă la nivel comunitar”, campanie derulată în localitatea Băneasa, denumită „Masă rotundă.Combaterea exploatării prin muncă la nivel comunitar” privind măsurile de de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială. Au fost invitate primării din județul Constanța și comunitățile aferente Băneasa, Lipnița, Ostrov, Independența, Oltina, Dobromir;


- 20 noiembrie -  „Am dreptul sa fiu protejat. Sunt copil” - localitatea Adamclisi, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Copilului


În cadrul conferințelor și întâlnirilor de lucru organizate de către specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-au discutat:

 
  • metodologia de intervenție la nivel local privind prevenirea și combaterea violenței în familie, conform prevederilor Legii 217/2003 și Legii 25/2012;
  • metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcțiile de asistență socială și protecția copilului și serviciile publice de asistență socială, conform prevederilor H.G. 691/2015;
  • metodologia de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind prevenirea și combaterea violenței asupra copilului și în familie, conform prevederilor H.G. 49/2011;
  • modalități de identificare, selecție și formare a asistenților maternali profesioniști;


Totodată, în cadrul acestor întâlniri s-a facilitat schimbul de experiență între specialiștii care activează în cadrul protecției copilului și aceștia au fost încurajați să împărtășească experiența lor precum și problemele cu care se confruntă în activitatea lor.


Discuțiile purtate au cuprins și următoarele aspecte: procedurile comune de lucru, măsurile de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială, strategia și planul comun de acțiune.


Fenomen, metode de lucru și acțiuni în vederea combaterii acestei forme de abuz asupra copiilor.


Din cauza măsurilor restrictive impuse la nivel national pe fondul pandemiei COVID-19, toate acțiunile din decursul anului în curs au fost amânate, urmând a fi reluate când situația va permite. În cursul acestei luni, specialiștii DGASPC Constanța vor organiza o întâlnire on-line cu reprezentanții ONG-urilor partenere, subiectul fiind legat de combaterea exploatării prin muncă a minorilor.


Cazurile de abuz asupra minorilor pot fi semnalate la Telefonul Copilului, 0241983, disponibil gratuit și non stop.


În momentul în care ne este semnalată o astfel de situație, la fața locului se deplasează Echipa Mobilă din cadrul DGASPC Constanța (formată dintr-un psiholog și un asistent social) care efectuează o anchetă socială (o evaluare la fața locului a copilului, a familiei, mediului și condițiilor în care trăiește) și se ține în permanență legătura cu autoritățile locale din zona respectivă (poliție, primărie, școală, medicul de familie etc.).


În funcţie de rezultatele anchetei, cazul este prezentat echipei intersectoriale locale (o echipă multidisciplinară şi interinstituţională, cu responsabilităţi în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei şi exploatării copilului) şi se iau măsurile ce se impun potrivit legii.


Cazuri de exploatare prin muncă a copiilor

În anul 2010, compania Philip Morris a fost obligată să admită că mai mulți copii, în vârstă chiar și de zece ani, au fost obligați să muncească pe plantațiile de tutun din Kazahstan cu care firma avea contracte.
 

Legislația din România

Legislația din România interzice munca copiilor care nu au împlinit 15 ani.


În același timp, fenomenul exploatării prin muncă afectează un număr însemnat de copii, însă este greu de monitorizat, având în vedere că folosirea copilului în gospodărie sau la muncă ține de "normalitatea" mediului rural și aproape nimeni nu o raportează ca abuz.


Conform unor estimări din anul 2004, aproximativ 900.000 din cei aproape 5 milioane de minori câți trăiau în România erau puși să muncească, contrar voinței lor. Victime ale unei forme grave de exploatare a copilului prin muncă erau 300.000 de copii.

În anul 2008, potrivit datelor oficiale, au fost identificate 1.016 cazuri de exploatare a copiilor prin muncă. În anul 2015, o hotărâre de guvern a stabilit numărul maxim de ore pe care le poate lucra un copil, în funcție de vârsta pe care acesta o are, însă doar pentru activități culturale și sportive care nu aduc profit.


La nivel mondial, un număr mare de copii sunt implicaţi în munca domestică remunerată. Aceşti copii sunt deosebit de vulnerabili. Munca lor este de multe ori ascunsă de ochii publicului, desfăşurându-se în locuri izolate şi departe de familiile lor.


Unul dintre obiectivele majore stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), încă de la fondarea sa în 1919, a fost abolirea muncii copiilor. OIM a adoptat şi supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare sau de muncă. Convenţia nr. 138 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta de finalizare a învăţământului obligatoriu.

Convenţia OIM nr. 182, din 1999, privind cele mai grave forme ale muncii copilului, a consolidat consensul global privind eliminarea muncii copiilor. OIM, prin Programul concentrat pe muncile prestate de copii, acţionează pentru realizarea abolirii efective a muncii copiilor, angajându-se în eliminarea tuturor formelor periculoase de muncă desfăşurate de copii până în 2016.

Iniţiativa instituirii acestei zile a fost luată după publicarea Raportului Global 2002 privind piaţa muncii la nivelul întregii lumi, care avansa cifre zguduitoare privind numărul copiilor obligaţi să muncească: dintre cei 246 de milioane de copii care munceau în mod constant, peste 170 de milioane erau angrenaţi în munci grele sau periculoase.

Raportul ''Unirea forţelor împotriva exploatării copiilor prin muncă - Raport pentru Conferinţa Globală privind exploatarea copiilor prin muncă din 2010'' solicită ca problema exploatării copiilor prin muncă să fie considerată o prioritate a programelor naţionale de dezvoltare şi prezintă o serie de dovezi care indică faptul că exploatarea copiilor prin muncă reprezintă un impediment important în dezvoltarea naţională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii