Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE Adrian Luca, inspector șef la ITM Constanța, despre regimul de muncă al minorilor (VIDEO)

ro

01 Jun, 2022 14:07 3321 Marime text


Inspectorul Adrian Luca, şef Serviciu Relaţii de Muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa., este invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 1 iunie, de la ora 14.00.

Pe parcursul emisiunii, inspectorul vorbește despre capcanele ce îi pot aştepta pe sezonişti, dar şi cum se pot feri de acestea, la ce trebuie să fie atenţi când îşi caută un loc de muncă pe litoral.

În ceea ce privește tinerii care se angajează pe litoral în timpul sezonului estival, inspectorul trage un semnal de alarmă, sfătuindu-i pe toți cei care vor să lucreze vara, să încheie un act de angajare. 
 

„În unele domenii de activitate, pot lucra ca zilieri. Aceste aspecte trebuie stabilite de la începutul relației de muncă”, spune Adrian Luca.


El spune că sunt cazuri în care angajatorul refuză să plăteasca remunerația, iar situația se complică atunci când o persoană nu a primit un contract de muncă.
 

„Acest lucru presupune și faptul că nu ai nicio protecție legală. Nici în caz de accident de muncă. Tu nu poți demonstra ce salariu ai negociat. Nu beneficiezi nici de protecție în caz de concediu medical” 


Inspectorul aduce la cunoștință că minorii în vârstă de 15 și 16 ani pot lucra numai cu acordul părinților, însă de la 16 la 18 ani, ei pot decide singuri. 

De asemenea, un minor nu poate efectua mai mult de 30 de ore pe săptămână, nu poate lucra ore de noapte și nici suplimentare, fiind o regulă specifică regimului de muncă al acestora. 
 

„Nu se poate lucra atunci când ești minor mai mult de 6 ore pe zi, în total 30 de ore pe săptămână”.


Perioada de probă 



Inspectorul spune că perioada de probă este o clauză a contractului individual de muncă, fiind stabilită în contract, în momentul în care se semnează. Nu este prevăzută de legislație și nici nu reprezintă o înțelegere verbală. 
 

„Chiar și o zi două dacă lucrează, aceasta reprezintă vechime în muncă și trebuie plătită. 

 

„Majoritatea dintre ei, fiind la începutul muncii, vor efectua activități necalificate. Se poate să fie zilieri, dar și aici trebuie să fie foarte atenți. (...) Plata se face zilnic. Sunt niște condiții stabilite”


El mai spune că verificările sunt efectuate în urma unor petiți, depinde însă de documentele pe care inspectorii le găsesc la angajator. Când nu există nicio dovadă scrisă, procesul se îngreunează.

 

„Noi nu suntem instanță de judecată, nu putem aprecia. Fiecare declară ce dorește. Unul spune că a lucrat, unul spune că nu a lucrat”


Conform legii 108/1999, ITM are obligația de a păstra confidențialitatea reclamațiilor. 
 

„Noi verificăm documentele. Nu putem să spunem nume. Controlul este efectuat ca urmare a unei petiții”. 


Conform invitatului, cei care doresc să lucreze legal, trebuie să semneze și să primească un act. 
 

„Un exemplar va fi și pentru angajat”.


În cazul în care există un control din partea inspecției muncii, cei care angajează pe perioada verii, trebuie să aibă contractele chiar în bar, dacă este vorba, de exemplu, despre un beach bar.   


Adrian Luca subliniază importanța unui document scris, singura posibilitate fiind să acționeze în instanță în lipsa actului de angajare. 
 

„Chiar și în instanță, fără un document scris, va fi mult mai greu” 


Angajatorul are obligația legală să păstreze o copie a contractului individual de muncă la locul desfășurării activității.

Muncă „la negru”
 

„Mai există, în schimb amploarea fenomenului nu mai este așa de mare ca în anii trecuți”


Totodată, el spune că a scăzut incidența acestor cazuri care sunt descoprite de inspectori, la nivel național, explicând că există câteva domenii mai expuse - construcții, HoReCa, panificație, construcții auto și comerț.  

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii