ZIUA LIVE. Alex Baciu, despre viața de artist
ZIUA LIVE. Alex Baciu, despre viața de artist- Alex Baciu a fost invitatul de astăzi de la emisiunea ZIUA LIVE.
Realizată de artistul constănțean Alex Baciu, în cadrul programului „Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța pictura transformă zidul gri care înconjura plaja, într-o operă de artă, unică la nivel mondial, care are capacitatea de a filtra aerului asemenea unei păduri de 80 copaci maturi. O lună de zile a durat realizarea picturii.
„Este o vopsea specială care absoarbe oxizii de azot și îi transformă în nitriți. La ploi și umezeală aceștia se elimină de pe perete. Vopseaua este de-o calitate formidabilă, spun cu mâna pe inimă și, pe lângă asta, noi am dat cu un lac special tocmai ca să fie și mai bine protejată, fără protecția propriu-zisă”
„A fost prima colaborare, ei m-au identificat prin alte proiecte pe care le-am avut. (...) unde am avut tot așa, două proiecte pe implicare sustenabilă”
„Începând cu mine, zi de zi, sunt un om care reciclează și sunt responsabil pe chestia asta. Spun oricui din jurul meu să facă lucrul ăsta”
Alex Baciu a dezvăluit cum a descoperit pasiunea pentru artă.
„De mic. Am terminat liceul de artă (...) am luat și ceva premii când eram mic. Nu a fost ușor și încă nu este ușor, dar înainte de toate, îmi place ce fac, iubesc ce fac și pentru mine asta contează cel mai mult”
„Facultatea am făcut-o când am plecat din Constanța, am făcut facultatea la Timișoara. (...) deschiderea pe care am avut-o practic m-a format ca om și ca artist”
„Eu sunt un artist muralist. Am pictat câteva picturi și în direcția asta, dar și în anumite festivaluri de street art. La Timișoara (...) am debutat pe scena artei murale din România. Ulterior, prin tot felul de bienale (...) am constatat că arta este perisabilă”
Alex Baciu, despre viața de artist din România:
„Păi, ce înseamnă pentru mulți dintre noi. Nu cred că e o diferență de artist sau de job. Daca îți place ce faci, cred că poți să te mulezi pe cerințele societății. Cred că ai niște rezultate în orice domeniu, nu neapărat ca și artist.
El recomandă tinerilor artiști să aibă răbdare și să creadă în ceea ce fac.
„Cred că contează foarte mult (…) prima regulă-i răbdarea. Cred că e o regulă care se aplică în multe alte domenii. Să ai răbdare cu tine, să faci ce îți place, să iubești ce faci și să crezi în ceea ce faci.
„Constanța duce lipsă de noi landmark-uri. Noi încă dorim și vedem cazinoul sau niște statui sau niște mozaicuri, parte din cultura noastră (…) anii trec și noi rămânem anocrati în niște trecuturi și nici măcar n-avem grijă de ele. Înțeleg cumva că bazinul demographic din Constanța nu este la fel de populat ca zonele din Ardeal sau Banat (…), dar cred că putem schimba lucrurile astea prin exemple”
„Acum nu trebuie să dam la o parte totul și gata. Natural, pas cu pas, probabil peretele ăsta o să fie o sursă de inspirație. M-aș bucura cumva să se schimbe lucrurile astea”
„După cum am mai zis, o pictură murală schimbă efectiv și inventează o comunitate. Îi poate da o direcție, se poate reinventa o zonă doar prin simplul fapt că este o pictură acolo” „Nu sunt într-un concurs, nici cu mine, nici cu nimeni. Vreau să meargă într-un mod natural” Întrebat despre proiectele pe care le are în derulare, artistul a spus că urmează o perioadă încărcată.
„Cu cei de la Timișoara am un proiect pe case istorice. Fiecare piesa are un arhitect. Noi trebuie să le ilustrăm. Mai am unul în București cu street delivery (...) și un alt proiect frumos de la Brașov, în cadrul evenimentului Amural”. Cum a fost experiența să pictezi pe malul mării?
„Mi s-a părut că o e o chestie extrem de frumoasă. Imporant e că eram la granița dintre pământ și apă. A fost extraordinar de frumos. Lucrurile pe care trebuie să le fac pentru mine sunt o încărcătură efectivă. Vopseaua are o calitate specială în același timp și e un pic un greu de lucrat cu ea pentru că se usucă foarte greu”
Întrebat cum se vede peste 10 ani, artistul a spus că își dorește să facă în continuare ceea ce iubește.
„Peste 40 de ani, (...) în nacelă, în baston și cu trafaletul!”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp