Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:41 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE Cum arată Satul de Vacanță în 2022

ro

10 May, 2022 14:14 2905 Marime text

Agenții economici din Satul de Vacanță sunt nemulțumiți cu privire la faptul că Primăria Constanța nu le eliberează autorizații de funcționare.

Motivul este că nu au un contract de superficie cu titlu oneros pe terenurile aferente tuturor acestor restaurante, pensiuni, terase și alte active.

Operatorii consideră  abuziv refuzul primăriei și dacă situația nu le va fi soluționată favorabil, se vor adresa Parchetului. Detalii aflăm marți, 10 mai la ZIUA LIVE de la invitații ediției: Mircea Ștefan, președintele Asociației agenților economici Sat Vacanță și Florian Williams, secretarul Asociației.

Situația agenților economici din Satul de Vacanță ar putea genera și o problemă socială, în condițiile în care peste 500 de angajați care ar putea rămâne pe drumuri dacă Primăria Constanța nu dă curs solicitării de emitere autorizații de funcționare pentru căsuțele și spațiile comerciale din Satul de Vacanță.

 

Aș vrea să încep cu un comunicat emis de Primărie. Se spune că toți agenșii economici au primit autorizație legală. Fals! Au primit doar doi! Care nu au terase.  

 
Primăria a propus agenților economici un contract de superficie. Noi funcționăm pe baza unui decret de dare în folosință fără plată. Mai spune Primăria că în urma contractului de superficie suntem acționați în instanța.  Tarifele sunt calculate pe domeniul public. Noi suntem pe domeniul privat. Pentru că nu s-a semnat contractul de superficie, suportăm tariful impus. Noi nu suntem pe domeniul public. Nu putem plăti tariful solicitat de primarul Constanței.
 
El spune că ne aflăm în zona 0 a municipiului.


 
 
Nu avem atât de multe venituri, ca să achităm taxele pe care le dorește primarul. Suntem aproximativ 27 de agenți în Satul de Vacanță. Plătim o taxă în care domnul primar ne spune că folosim terenul fătă să plătim nimic. Noi plătim o taxă de teren. În fiecare an plătim 800.000 de lei pe an. Ce a făcut primarul din acești bani. Satul de Vacanță arată destul de ponosit. , a spus la ZIUA LIVE Mircea Ștefan, președintele Asociației agenților economici Sat Vacanță.

 
 Florian Williams, secretarul Asociației vorbșete despre ce oferă Satul de Vacanță în 2022. 
 
 

Aceleași lucru ca și în trecut, dar mai moderne. Care ieftin, voie bună. Specificul s-a pierdut că nu mai sunt aceiasși oameni. Clientele s-a schimbat. Era frumos pe timpuri, dar era unicat atunci. Acum nu mai e unică.
 


 Nu se face promovare în Satul de Vacanță. 

  Plătim o taxă de promovare pentru Satul de Vacanță. Dar promovare nu se face. Nici măcar un indicator nu avem., a precizat Mircea Ștefan.


 

 
Se dorește falimentarea noastră? A Satului de Vacanță?

Toate autorizațiile de construire pe care le avem au fost eliberate de PMC, în urma verificării unor documente. Dacă documentele nu erau legale, nu ne eliberau aceste documente. Nu s-a făcut nimic pentru zona 0, (unde se flă Satul de Vacanță) de către Primarie. Se dorește falimentarea noastră? A Satului de Vacanță? Se dorește transformarea în zonă rezidențială? Probabil că da! spune președintele Asociației agenților economici Sat Vacanță. 


Agenții economici din Satul de Vacanță sunt nemulțumiți cu privire la faptul că Primăria Constanța nu le eliberează autorizații de funcționare.

Motivul este că nu au un contract de superficie cu titlu oneros pe terenurile aferente tuturor acestor restaurante, pensiuni, terase și alte active.

Aceștia susțin că au demarat procedura de obținere a autorizațiilor încă de la începutul acestui an și în loc de documente au primit un răspuns tipic românesc: nu se poate!

Să așteptăm să decidă instanța! 

Avem proces cu Primăria Constanța din punct de vedere al superficiei. Să așteptăm să decidă instanța. , a mai adăugat Mircea Ștefan.
 
Dacă nu se reușește să se ajungă la un numitor comun cu Primăria, să se lase lucrurile așa cum sunt, cei mai mulți dintre colegii noștri vor face plângere penală la adresa primarului. , a spus Florian Williams, secretarul Asociației.


Florian Williams, secretarul Asociației a vorbit la ZIUA LIVE despre faptul că sumele care sunt de plătit sunt foarte mari. 

 Ne întâlnim cu un director din Primăria Constanța săptămâna aceasta. Multă lume aruncă vorbele mai departe...că în 2-3 ani de zile dacă vom fi puși să plătim sumele astea, vom plăti 2-3 ani...dar mai departe...ce facem? Vorbim despre niște sume foarte mari de bani. spune Williams.  

 
 
Atmosfera din Satul de Vacanță
 

Atmosfera este sumbră. Toată lumea e disperată. Se apropie vara și toată lumea vrea să câștige. , spune Mircea Ștefan 
 

 
Operatorii au menționat că în ianuarie 2022 au mers toți operatorii economici din Satul de Vacanță să depună autorizația de funcționare pentru anul in curs.

Florian Williams, secretarul Asociației spune că tarifele de cazare în Satul de Vacanță sunt foarte mici. 

Nu putem să plătim 50.000 de euro pe an. Nu se câștigă atâția bani. Angajații trebuiesc plătiți, la fel și utilitățile. Practicăm un tarif ca o pensiune de două margarete. Deși avem unități de cazare cu televizor, cu baie proprie, spune Williams. 

 
 

Eu am venit aici să-l susțin pe președintele asociației. Eu nu am terasă. Sunt caz fericit. Avocații care se ocupă de situația noastră spun că vor veni și că ne vor amenda. O sĂ primiti amenzi, dar le vom contesta, ne spun avocații noștri. , spune Williams la ZIUA LIVE. 

 
Cel puțin 400-500 sunt angajați în fiecare vară în Satul de Vacanță

În Satul de Vacanță sunt câteva sute de angajați. Cel puțin 400-500 sunt angajați în fiecare vară în Satul de Vacanță . E foarte greu cu personalul. Nu știu cum o vor duce.

 

Mai multe spații de cazare în Satul de Vacanță. O afacere de familie 
 

Am fi vrut să-l transformăm. Mai puțini sunt cei care au niște terase generoase. Am vrea să optăm pentru mărirea spațiilor de cazare, cu un preț mai mic ca în Mamaia. Șă le servim celor care vin o cină, un mic dejun. Să fie o afacere de familie, cum e în Occident acum. Să ne aducem ginerii, nurorile, să lucrăm în familie, să facem ceva mic, să lucrăm împreună. , adaugă Mircea Ștefan, președintele Asociației agenților economici Sat Vacanță


Terasele sunt singur lucru alive în Satul de Vacanță


Terasele sunt singur lucru alive în Satul de Vacanță. Oamenii când trec pe acolo, cântă, le place. Dacă se încetează cu terasele, turiștii care vor mai trece pe acolo, dacă vor mai trece se vor întreba nedumeriți ce s-a întâmplat acolo. Vor trece o dată...și atât. Mai sunt doar 2-3 căsuțe care mai au formații de muzică. Fiecare caută să aducă ceva bun în viața turistului., spune Florian Williams, secretarul Asociației.


Sperăm ca totuși, Primăria să ne dea totuși anul ăsta autorizațiile de funcționare


Dacă se pierde în instanță și Satul de Vacanță va trebuie să plătească superficia, Satul de Vacanță nu va mai exista. Noi zicem că avem dreptate.
 
Sperăm ca totuși, Primăria să ne dea totuși anul ăsta autorizațiile de funcționare., spun reprezentanții Asociației.  



Siguranță în Satul de Vacanță

Din punct de vedere al siguranței avem mulți polițiști pe timp de vară. Nici pe timp de iarnă nu existe pericole. Nu mai avem nici câini acum., spune rerpezentanții Asociației. 

 
 
Reprezentanții Asociației Satul de Vacanță au transmis un mesaj către autorități. 
 

Cerem primarului, nu neapărat să vină personal, ci să trimită pe cineva să aibe o discuție cu Asociația Operatorilor din Satul de Vacanță. Sau să ne primească într-o audiență. Să găsim o soluție! 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii