Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:13 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. ÎPS Teodosie „Avem în plan construirea unei Catedrale a Dobrogei“

ro

21 Dec, 2021 14:57 2740 Marime text
 
 
Sărbătorile bat la uşă.

Anul acesta, autoritățile au decis că de sărbători, se pot organiza petreceri în localuri, în noaptea dintre ani, iar cetățenii se pot deplasa fără a avea vreo restricție în acest sens.


De Crăciun însă ar trebui să ne bucurăm alături de familia de acasă dar și de cea creștină, de la biserică.
 
În ce condiții se vor desfășura slujbele din biserici în această perioadă?
 
Aflăm detalii, la ZIUA LIVE, marți, 21 decembrie,  de la ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
De fapt, la Crăciun, omenirea primește cel mai mare dar, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, care, de la bun început, și-a asumat condiția suferinței, a singurătății, a umilinței, a simplității, lucruri pe care cred că le putem descopri și noi acum.
 

Este al doilea Crăciun pe care îl sărbătorim în pandemie.


Toată lumea a suferit în această perioadă și biserica a împărtășit soarta poporului. Cum va arăta Crăciunul în acest an? E un Crăciun mai profund?

Vom renunța la prea multă magie, ca să primim mai mult har, apropos de toată publicitatea din această perioadă?

Ne vom putea bucura, alături de cei dragi, vom primi vestea nașterii Domnului la fel, cu aceeași bucurie, indiferent de aceste reguli și de câte pierderi sufletești am avut fiecare dintre noi?



Cum ne putem construi o adevărată sărbătoare în inimile noastre ?

Sunt câteva întrebări la care răspunde invitatul nostru.

Nu ocolim  nici întrebările legate de ultimele evenimente care au adus în atenția publică Arhiepiscopia Tomisului: Cum a reacționează Arhiepiscopul Tomisului, după ce primarul Constanței a fost autorizat să desființeze lucrări la Biserica Izvorul Tămăduirii dar și la Biserica Parohia Palazu Mare II sau după ce aleșii locali au votat pentru revocarea dreptului de administrare a Arhiepiscopiei Tomisului asupra unei părți din terenul din Parcul Casei de Cultură destinat construirii Catedralei Eroilor?


Discutăm și despre proiectele umanitare derulate de Arhiepiscopie, dar și despre testarea și vaccinarea copiilor pentru Covid 19, după ce Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus că elevii se simt „agresaţi" de „procedura foarte categorică” ce prevede testarea pentru COVID-19, realizată prin testele de salivă, el fiind de părere că medicii ar trebui să găseasă o modalitate „mai clară” de depistare a celor infectați. 


 Programul Bisericilor de sărbători 
 
 

Crăciunul nu a fost blocat nici anul trecut. Incidenta este jos, nu sunt motive de îngrijorare privind infectarea. Dumenezeu ne-a ajutat.

Este milostivirea lui Dzeu. Românii se roagă. Sper ca românii să aibă un Crăciun cu adevarat o bucurie a luminii, să-și îmbogățească sufletul.
 
Slujba este bogată, este frumaosă. În trei zile avem 3 litughii distincte. În Ajun,  o avem a pe cea  a Sfântului  Vasile cel mare, apoi pe cea a Sfântului Ioan. Ambele sunt extrase din Liturghia Sfântului Iacob. Vom transmite Liturghiile în direct, ca o tradiție., a spus ÎPS Teodosie. 

 
 
Ultimele zile sunt foarte aglomerate. Va fi un Crăciun mai profund anul acesta?
 

Sărbătoarea e puțin umbriă de atâția morți, din lunile octombrie, noiembrie. Au murit oameni tineri, care nici n–au știut că au boala. Nu s-au făcut testări. Doctorul cel mai expresiv care a pus în evidență această realitate a fost dr. Monica Pop. În locul restricțiilor trebuia să fie o testare masivă, care ar fi evitat numărul mare de morți.


Dacă va fi un nou val, să nu mai cadă victime oamenii care nu știu că au boala. Să fie o testare în masă. Să fie medicamente!, a adăugat ÎPS Teodosie. 

 
Autoriățile vorbesc de introducereca certificatului verde la locul de munca.
 
 

Este o forțare! Vaccinarea s-a doverit ineficientă. Cel vaccinat infectaeează mai departe. Așa cum spune Monica Popa, cel vaccinat este mai periculos, pentru că el infectează pe alții. Nimeni nu vrea să spună adevărul despre acest vaccin. Oamenii au preluat de la cei ce au comentat. Fiind alergic, eu nu mă pot vaccina pentru că sunt alergic.
 
Nu am spus că nu există virusul, dar e învins total de Sfânta Împărtășanie pe care o iau zilnic. Din ce am ascultat, e un virus creat. Împărtașania este cu Dzeu cel necreat, care a făcut creația.

 

Va încerca biserica să mediteze vaccinarea copiilor sub 12 ani?
 

Biserica nu trebuie să se subordoneze statului. Noi, slujitorii, nu ne putem amesteca în familii, să le spunem să vaccineze copiii.

Nu avem siguranța. Noi propovăduim adevăruri dumnezeiești, nu adevăruri științifice., preciază ÎPS Teodosie. 

 
 

Despre biserica din zona Macul Roșu



Legat de biserica Izvorul Tămăduirii, din zona Macul Roşu, ÎPS Teodosie a afirmat că aceasta va fi relocată şi că nu crede că cineva are curajul să dărâme o biserică.

Preoţii se vor închide în biserică dacă se va decide dărâmarea.

În fond, nu se pune problema de demolare ci de relocare a unui locaș temporar de cult al Parohiei „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

La două zile după ce Tribunalul Constanța a decis să respingă apelul Arhiepiscopiei Tomisului și să mențină autorizarea Primarului Municipiului Constanța pentru a desființa „lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Constanța, zona Tomis Nord - Macul Roșu, cunoscută drept biserica de pe trotuar, reprezentanții instituției clericale au transmis un punct de vedere.

„Construim soluții pentru comunitate, nu demolări și interdicții“, spun reprezentanții Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului.

Redăm, în continuare, punctul de vedere al Arhiepiscopiei Tomisului:Referitor la decizia de demolare a lăcașului de cult al parohiei „Izvorul Tămăduirii”, Arhiepiscopia Tomisului precizează:

Juridic vorbind, și deciziile definitive pot fi atacate pe căi excepționale. Vom gândi care este cea mai bună cale.


Dincolo de aceasta, suntem în continuare în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluții, pentru că nici Primăria nu dorește să-și lege numele de o asemenea demolare.


În fond, nu se pune problema de demolare ci de relocare a unui locaș temporar de cult al Parohiei „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit.


Biserica va respecta legea, dar legea nu poate fi împotriva interesului general al comunității.

 

Dacă demolează cineva însemnaă că este împotriva firii. Acolo trebuie să existe zona aceea. Este imposibil să poată fi desființată parohia accea! Slujbele se fac zilnic acolo.
 
 
Dreptul la rugăciune este din legea divină. Vom ajunge la o înțelegere unde poate fi relocată. Primăria să ne propună un loc în zona aceea. Sunt convins că vom ajunge la o înțelegere. Primăria nu vrea să fie autoarea unei demolări. De mult am așteptat această relocare. Nu se ocupă de treaba asta. Sper să se ocupe acum. Arhiepiscopia a făcut mai multe propuneri.  Parcarea nu poate fi deasupra bisericii!, a pus ÎPS la ZIUA LIVE. 
 

 
Stadiul lucrărilor la Catedrală
 
 

S-a făcut un mare rău prin această blocare! La sfârșitul lui ianuriae va fi definitivă hotărarea, e ultimul termen. Gândim pozitiv, nu se poate revoca hotărârea.
 


Magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele secției, au pronunțat în data de 15 decembrie 2021, o primă hotărâre în dosarul 8549/118/2021, în care s-a solicitat, pentru a doua oară, suspendarea Regulamentului de acces în Peninsula Constanța.


Reclamanți în cauză sunt Parohia Sfântul Anton de Padova, alături de mai multe persoane fizice.

La data de 15 decembrie 2021, Tribunalul Constanța a decis să admită cererea de suspendare a regulamentului de acces.

Hotărârea Tribunalului este executorie, barierele se ridică de în data de 15 decembrie. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

 
Despre regulamentul Zonei Peninsulare
 

 Preoții nu putea să-și facă slujba acolo, pentru cei care aveau nevoie,  pentru că nu puteau să vină. Sunt liniștiți cei care au făcut aceastaă regula? S-au dat amenzi. 



Vai de capul celor care au fost forțați să dea amenzi, să ia bruma oamenilor săraci, pe care abia o mai au. Să facă cei mari o sclavie socială?


Nu se gândesc la oamenii că n–au? Cei care au puterea de a da amenzi, și-au estomapt sentimentele, le-au învelit în ceva prea gros și brut. Nu mai au sentimente față de oamenii care sărăcesc. Respect autoritățile, nu vreau să atac pe nimeni., a mai precizat ÎPS. 


ÎPS Teodosie vorbște și despre calitatea lui de profesor.
 

 
Pe mine niște autorități superioare UOC m-au îndrumat. Ele au spus că UOC are o lipsă. Nu se cuvenea să fie doar anul asta cu omisiuni. Cine apară universitatea e din universitate și e compatibil.



Mă prezint la cursuri online, și sper ca după sărbaători să facem cursuri directe. Cursurile online mi se par mai puțin eficiente.



Nu am cum să comunic cu studenții , să le vad sinceritatea. Dacă se va da voie sa facem cursuri live, o să facem și prin internet pentru că unii nu pot ajunge, și le urmăresc de unde sunt. Avem studenți  la a doua, sau a treia facultate din diferite zone. Cei ce nu pot ajunge la cursuri, pot intra online. Iar cu cei ce vin la cursuri,, să facem direct .

 
Anul acesta a fost cel mai bogat în prestații caritabile. 
 

Anul acesta a fost cel mai bogat în prestații caritabile. Poate zeci de mii de copii, tineri, batrâni, au primit ajutor constant. Anul acesta este greu de făcut o evaluare, dar o vom face. Este copleșitor cât de mult ajutor au dat bisericile, unde este cea mai mare solidaritate socială. Suntem recunoscători celor ce au făcut donații.


Un preot din Germania a donat 5000 de euro. Ne-a adus donații , erau niște pachete grele, pline de bunătăți. Banii primiți s-au cheltuit numai pe pachetele de sărbători ale celor ce aveau nevoie. Cine își iubște semenii iubește și pe Dumnezeu.,  a amenționat ÎPS Teodosie. 

 
 

Tragedia de pe Nicolae Grindeanu 
 

Mă gândesc la locuitorii de pe Grindeanu, la cei care locuiau acolo . Preotul de acolo a contribuit  cu familia ca să nu amplifice tragedia.

Au bătut din ușă în ușă cu mesajul Treziți-vă!  Soția părintelui care locuia în acel bloc nu dormea. A simțit mirosul de fum și a alertat tot blocul. M-am bucurat că au fost foarte vrednici și Dzeu i –a păzit să nu ardă de vii, acolo., a spus ÎPS la ZIUA LIVE. 

 

Cu frică, boala avansează! 

 Anul 2021 ne–a dat multe lecții care ne vor folosi în anul 2022. Vom fi atenți la toate, vom fi mai curajoși. Trebuie să ne solidarizăm în bine, să ne ajutam. Să fim cei care întâmpinăm anul 2022 cu optimism și cu niște măsuri mai categorice privind înfruntarea bolilor și a pericoleler.


Dacă îți e frica nu mai faci nimic.


A fost indusă o frică exagerata în sufletele oamenilor. Aceasta nu este de bun augur!  Cu frică, boala avansează. Prudența nu înseamnă frică, ci luciditate., spune cu credință, ÎPS. 

 
 Propunerile pentru anul 2022
 

Propunerile pentru anul 2022 sunt să continuăm propovăduirea cu toată convingerea, să nu fim niciodata prizonierii ordinelor nefirești, să  fim mai apropae de cei necăjiți, de orfani, de văduve, să fim mai departe protectori ai familiilor, ai copiilor, ai celor ce fără ajutorul nostru ar însemna să se gândească că nu au de ce să traiască.


Biserica propovăduișete lumina! Frica e întunericul. Trebuie să trăim ca fii ai luminii. Să avem tot mai mulți bătrâni ajutați., menționează Arhiepiscopul Tomisului. 

Proiectele lui ÎPS Teodosie pentru anul 2022

Este în proiectele noastre de a constui un spital pentru copii la Constanța. Nu ne bazăm numai pe forțele noastre, ci și pe niște programe. Am discutat cu Mihai Lupu, care este un om credincios, care a ajutat multe biserici și mănăstiri, în taină. Am planuri mari cu președintele Lupu.


Are aceiași concidență de gândire cu mine, ca să facem și spitale, și biserici, și chiar o Catedrală a Dobrogei. Am identificat locul teoretic, dar vreau să-l identific și practic.


La peștera Sfântul Andrei să punem un clopot mare, cât se poate de mare, glasul Sfantului Andrei să se audă cât mai departe.

Este simbolul cel mai frumos al spiritualității noastre.

  Cum arată Constanța zilelor noastre 

Constanța arată ca un șaniter interminabil pe care se circula foarte greu. Toata lumea e bulversată. Nu zic de bine despre autorități.  Nu e de bun augur să blochezi circulația în Constanța. Se vede de departe că nu e vorba de niște gospodari, ci de niște oameni dezorganizați.  , preciazează Arhiepiscopul Tomisului. 
 

Urare către constănțeni  
 

Sunt păstorul dvs. Vă mulțumesc că sunteți oameni ai dragostei de Dzeu, ca vă iubiți semenii, dar trebuie să îi iubiți și mai mult. Facand voia luid zeu impliniți și folosul oamenilor. Să uitați relele din acest an, și să fiți în pace unii cu alții, și să fiți mereu pozitivi. Să nu vă dușmăniți pentru nimic.



Nu vă faceți prieten ai celui viclean. Rămâneți prietenii, robii lui Dzeu.



Sfintele slujbei să vă înmulțească lumina minții. Să fim folositori unii altora, să ne ajutăm! Crăciunul este sărbătoarea familiei, să împliniți dragostea fiecare în familia sa.  Sărbători fericite! Să nu ne temem de vremuri, pentru că noi suntem peste vremuri.

La mulți ani! , le-a urat ÎPS Teodosie constănțenilor. 


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii