Ziua Marinei 2023. Programul complet de la Constanța
Ziua Marinei 2023. Programul complet de la Constanța
09 Aug, 2023 18:43
ZIUA de Constanta
10294
Marime text
Centrul de greutate al manifestărilor organizate de Forțele Navale Române, pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, va fi marți, 15 august, la Constanța, unde marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.
Festivitatea va începe, cu câteva minute înainte de ora 10.00, cu primirea persoanei oficiale, urmată ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor, transmit reprezentanții Forțelor Navale.
Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, având cadeții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pe vergi, pentru saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști.
Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța. La finalul acestuia, navele și aeronavele miltare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care garda de onoarea va încheia partea oficială a evenimentului, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forțelor Navale, a mai punctat sursa citată.
Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța. Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză - Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu - Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.
La ora 22.45, spectatorii prezenți în Piața Ovidiu sunt invitați de Primăria Municipiului Constanța să urmărească un spectacol de artificii și de drone, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.
Citește și:
Ziua Marinei Române 2023Corveta turcească TCG „Kinaliada” participă la eveniment
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii