ZIUA-n amiaza mare. Medicul chirurg, Emil Barbu „Visul meu a fost să merg în țările sărace și să ajut acolo. Mi-am dorit să fiu medic“ (VIDEO)

 
Medicul chirurg Emil Barbu lucrează într-un spital din țară deși putea să rămână în Franța, unde timp de mai mulți ani a operat cu succes, cot la cot cu chirurgi renumiți. A salvat de la moarte mii de oameni bolnavi, în cele mai sărace țări din lume. Vineri, 8 iulie, ora 13.00, la „ZIUA-n amiaza mare” facem cunoștință cu medicul chirurg Emil Barbu.
ZIUA-n amiaza mare are o frecvență săptămânală și poate fi vizionată pe pagina www.ziuaconstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta.
 
Cu medicul de 38 de ani am stat de vorbă la Centrul de medicină naturistă și preventivă „Eden” din Breaza. Este locul în care el, pe lângă consultațiile de specialitate, stă de vorbă cu pacienții, oferindu-le sfaturi și informații medicale.
 
Emil Barbu nu spune niciodată nu, găsește întotdeauna o soluție pentru a-i mulțumi pe bolnavi. Pare că vorbim despre un personaj din altă lume. Nici vorbă. Emil Barbu este medicul care ani de zile, prin intermediul „Medicine sans Frontiere”, dar și al fundației americane „Mission Care” și-a ocupat concediile de odihnă cu misiuni în cele mai sărace țări ale lumii:  Rwanda, Burundi, Etiopia, Kenya, precum și în jungla amazoniană.
 
A operat astfel mii de oameni nevoiași, care nu aveau acces la servicii medicale, a fost nevoit să improvizeze aparate medicale, făcând, de cele mai multe ori, doar anesteziilocale, a trecut prin experiențe traumatizante, care i-au schimbat total percepția asupra vieții. Vor urma și alte misiuni, dar întotdeauna se întoarce în țară, unde îl așteaptă familia și pacienții pe care nu îi refuză niciodată.

Sunt născut la Câmpulung Muscel, într-o zonă foarte frumoasă. Am locuit într-o localitate din Dâmbovița. tata a fost învățător. Am avut cărți despre misionari. M-a pasionat viața lui David Livingston, care a mers în Africa să le vorbească triburilor despre igienă. Am fost pasionat despre viața lui. Când eram întrebat când eram mic ce vreau să fac când voi fi mare răspoundeam că vreau să fiu medic misionar în Africa. 

Cu cât am crescut, am citit mai mult despre alți misionari și medici care și-au pus viața în slujba altora. Am vrut să fiu și eu ca ei. Totul s-a întâmplat pas cu pas. Visul meu a fost să merg în țările sărace și să ajut acolo. Mi-am dorit să fiu medic. 

La mine în familie toți lucrează în învățământ. Eu am spart tradiția. Tot timpul mi-am dorit să fiu medic. În facultatre am avut o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. 

Am plecat după facultate în Franța, ultimul an de rezidențiat și următorii trei ani. Am fost sigur că nu mă mai întorc în România, dar m-am întors. 

Acum fac informare medicală. Scopul meu este să îi informez pe pacienți cum să aibă grijă să nu ajungă la Chirurg. Aici suntem o familie. Singurul lucru care ne leagă este pacientul. Medicul operează, dar nu vindecă. 

Am ales să mergem în Burundi într-o zonă destul de grea și săracă. Teoretic eram pregătiți să mergem acolo. Când am ajuns acolo am rămas șocat. M-am cutremurat când am văzut mai mulți copii abandonați care erau pe malul unui râu. Am încercat să le acordăm ajutor. Ne-am bazat pe Biserica Adventistă din zonă. Era greu să câștigi încrederea localnicilor fără ajutorul Bisericii. Nu există asistență medicală în zonă. Efectiv oamenii trăiau în case din pământ acoperite cu frunze de banani și mâncau banane. 

În zonele în care am fost se trăia foarte greu. În fiecare an până a venit pandemia am fost plecat în fiecare vară. În Burundi a fost foarte greu. A fost primul contact cu Africa. A fost mai rău decât tot ce am citit vreodată. Ceva îngrozitor. Erau mii de oameni care așteptau să fie consultați sau văzuți de un medic. Aveam foarte mulți pacienți. Mulți copii. Cele mai multe solicitări erau pentru plăgă tăiate, fracturi. Improvizam atele să îi salvăm. Mulți copii s-au vindecat bine. 

În Burundi bărbații aveau prioritate. Erau familii cu 15-20 de copii. În zonele unde era o biserică bărbații munceau pământul, se vedea ordine. În celelalte zone, oamenii erau delăsători și mizerie. 

În primele zile mi-a fost adusă o tânără care avea nevoie de îngrijiri medicale. Am reușit operația. Nu am știut cine este. Apoi a venit o epidemie de otită purulentă și am avut foarte mulți pacienți. La un moment dat administratorul clinicii mi-a spus că șeful de trib a cerut să vorbească cu mine, fiica lui fiind pacienta tânără. Acolo i-am cerut șefului de trib să se schimbe modul în care se așează lumea la masă și să înceapă femeile și copiii și apoi bărbații. Inițial nu a fost de acord dar apoi a pus în aplicare dorința noastră. 

Șeful de trib era mulțumit de intervenția chirurgicală suferită de fiica lui. A fost o perioadă foarte grea. Am avut cazuri foarte grele. Știam că dacă nu le putem rezolva noi nu are cine să le rezolve. A fost o experiență inedită. Au trecut 10 ani. Când m-am întors în țară de acxolo am fost deprimat. Mă gândeau câte binecuvântări avem noi și cum se chinuie alții. Noi nu putem înțelege nivelul de lipsuri până nu ajungem acolo. 

Am fost și Rwanda în zone foarte săcare. În Kenia am mai fost într-o zonă foarte dificilă unde era un trib. Și acolo am operat. acolo ni s-a oferit și un spital lăsat de pe timpul englezilor. 

Erau foarte multe boli. În Kenia, rata de infectare SIDA era de peste 70%. Femeile nu aveau niciun drept. Femeile care nu aveau protecția unui bărbat aveau de suferit. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțelegem. Chiar dacă ni se par bizare, ele sunt și afectează în primul rând populația. Chiar dacă era infectare cu SIDA trebuia su intervenim chirurgicală. Ne era frică. Ne rugam la Dumnezeu să aibă grijă de noi. 

În Burundi aveam lapte și nu aveam biberoane să hrănim bebelușii subnutriți. Am căutat peste tot biberoane. Am improvizat biberoane din PET-uri și degete de la mănușile cirurgicale. Am reușit până seara să facem aproximativ 100 de astfel de biberoane. 

Am fost și în America de Sud. În jungla americană a fost greu. Nu același tip de greutate. Foarte multe fructe, diversitate incredibilă de fructe. Banane de tipuri diferite. Nuci de cocos diferite. Diversitate incredibilă. Erau mulți aligatori în Amazon. Când mergeau la pescuit erau atacați de aligatori. Multe plăgi tăiate, infectate și riscul pentru un medic în zona respectivă era dat de necunoașterea riscurilor pe care ți le asumi. 

Erau pești mici care intrau pe uretră și blocau uretra și nu mai puteau fi scoși de acolo. Mulți pești periculoși. Foarte multe cazuri. Erau anumite boli simple pentru noi, dar pentru că nu aveau asistență medicală, erau mai greu de tratat.  

În Amazon toate distanțele sunt parcurse cu bărci. Statul oferă terenuri gratis celor care vor să se așeze acolo și să împiedice jungla să înainteze către oraș. 

În perioada pandemiei nu am putut să călătorim. Ne-am oprit. Am avut planul să mergem în 2020 în Insulele Solomon, dar nu am reușit. Eu aș continua la nesfârșit cu misionariatul. E un tot de sastisfacție și fericire care nu poate fi explicat. Ca un drog. Cu cât faci mai mult bine pentru alții cu atât vrei mai mult. Sunt oameni care sunt recunoscători. Ai o satisfacție care nu poate fi cuantificată. Ești fericit și atât. Chiar dacă ești obosit, fericirea pe care o dă facerea de bine depășește totul.