Ziua Părinților de Îngeri Cerul a fost plin de baloane, iar ochii de lacrimi, ieri, la Constanța (galerie foto)
Ziua Părinților de Îngeri: Cerul a fost plin de baloane, iar ochii de lacrimi, ieri, la Constanța (galerie
09 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3690
Marime text
„Nicio talpă nu este atât de mică încât să nu lase nicio urmă pe lumea asta”, ne spun părinții de îngeri care, ieri, au participat la cea de-a treia ediție a evenimentului organizat la Constanța. Ziua Părinților de Îngeri se desfășoară însă de șapte ani în România, adunând, cu fiecare an, tot mai multe suflete.„ Încet-încet, tinde să devină un eveniment internațional, pentru că mămicile din România stabilite în Franța, Germania, Anglia sau Spania organizează, și ele, acest eveniment”, ne-a declarat Mihaela Gheață, reprezentantul organizației EMMA (Eternul Miracol Materna Alinare) pentru Constanța și mamă de îngeraș.
Organizația a fost înființată în urmă cu șapte ani de către Bianca Brad și poartă numele fetiței sale, pe care a pierdut-o cu o zi înainte să se nască. Din dorința de a-și găsi alinarea, dar de a o oferi și altor părinți de îngeri, Bianca a pus bazele acestei organizații. „Pentru că nu și-a înțeles pierderea și pentru că nu a găsit niciun cuvânt în limba română pe tot Internetul despre drama pierderii unei sarcini sau a unui copil foarte mic, Bianca a hotărât să facă ceva în memoria fetiței ei și să facă ceva și pentru ceilalți părinți care suferă. Așa s-a născut organizația EMMA”, după cum, cu tristețe în gals, ne povestește Mihalea Gheață.
Ieri, în Parcul Tăbăcărie, zeci de părinți au ridicat spre cer baloane colorate, cu mesaje adresate îngerașilor lor, după ce au spus rugăciunea „Tatăl nostru”. Au curs multe lacrimi, urmate de îmbrățișări și încurajări. „Suntem o familie cu toții și, în fiecare an, se alătură grupului noi și noi părinți de îngerași. Important este să ne vindecăm împreună, pentru că toată viața o să îți amintești că ai pierdut o sarcină, un copil. Și pentru că nu avem sprijin. În sistemul nostru medical nu există un post de psiholog specializat pe traume în maternități, fie că sunt private, fie că sunt de stat. Și este cumplit să știi că bebelușul din burtica ta este considerat un intrument de laborator. Consider că românii ar putea face un pic mai mult de atât, considier că un pic de empatie și respect pentru cel de lângă tine poate schimba totul”, a mai declarat organizatoarea evenimentului.
Emoționantul eveniment organizat de EMMA nu este singular, părinții de îngerași participând, de-a lungul anului, la mai multe evenimente. Cel mai impresionant dintre acestea este „Valul de lumină”, care se desfășoară în întreaga lume de Ziua Internațională a Comemorării Bebelușilor și Copiilor, pe 15 octombrie. De asemenea, anul trecut, a fost organizat „Brăduțul îngerașilor”, chiar la Constanța, pentru prima dată în țară.
„Încet-încet, încep să se vadă schimbări și la Constanța. Deja colaborăm cu maternitățile private, le punem la dispoziție, în cazul în care se întâmplă o tragedie, kituri de amintiri, menite să le aducă o alinare părinților. Și vrem din răsputeri, ne zbatem să ajungem și în maternitatea de stat din Constanța, pentru că acolo se nasc îngerașii”, a adăugat Mirea Gheață.
Organizatia EMMA este o organizatie neguvernamentală non-profit și neafiliată politic sau religios a cărei activitate se desfășoară pe bază de voluntariat și care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil și, în mod special, pe cele care își pierd copilul înainte ca acesta să se nască, durerea acestora fiind cel mai puțin înțeleasă. EMMA este prima și singura organizație din Romania care vine în ajutorul acestor mame, acestor familii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii