Ziua Părinților de Îngeri. Palatul Victoria va fi iluminat în roz și bleu
Ziua Părinților de Îngeri. Palatul Victoria va fi iluminat în roz și bleu
15 Oct, 2024 10:40
ZIUA de Constanta
1568
Marime text
Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile roz și bleu, în semn de solidaritate cu mamele și tații care și-au pierdut copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani. Guvernul se alătură, astfel, proiectului ”Mame cu brațe goale”, organizat cu prilejul Zilei Părinților de Îngeri, marcată astăzi, 15 octombrie.
Începând cu acest an, România se alătură țărilor care sprijină familiile afectate de pierderea copiilor, transmite un comunicat pus la dispoziție de Guvernul României.
În data de 12 iunie 2024 a fost adoptată Legea 186/2024 privind instituirea Zilei Părinților de Îngeri în data de 15 octombrie, în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Recent, Guvernul a aprobat normele de aplicare ale acestei legi potrivit cărora părinții aflați în această situație tragică pot beneficia de consiliere psihologică decontată de stat, pentru depășirea traumelor emoționale.
Citește și:
"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii