„Ziua portilor deschise" la Fundatia Holt
„Ziua portilor deschise" la Fundatia HoltPentru acest moment aniversar, Holt România organizează, pe 20 noiembrie, între orele 10.00 şi 14.00, „Ziua porţilor deschise".
În cadrul acestei manifestări, care va avea loc la Complexul Regional de Servicii Sociale pentru Părinţi şi Copii, reprezentanţii fundaţiei îşi propun să mediatizeze activităţile acesteia desfăşurate de-a lungul anilor, în beneficiul familiei şi al copilului.
Cu această ocazie, vizitatorii au posibilitatea să asiste şi la scurte demonstraţii ale implementării unor programe importante ale fundaţiei. Printre acestea se numără Programul de Educaţie Parentală „Cum să devenim părinţi mai buni", Consolidarea familiei tradiţionale, prin prevenirea abuzului, neglijării, exploatării, instituţionalizării şi a abandonului şcolar, promovarea educaţiei şi dezvoltării timpurii şi a primilor trei ani de viaţă, programul de dezvoltare comunitară, perfecţionarea asistenţilor sociali de nivel mediu sau program postuniversitar de perfecţionare a asistenţilor sociali.
Tot cu acest prilej, Holt România lansează şi campania „Şi tu poţi fi Moş Crăciun", acţiune care se va finaliza cu un spectacol de caritate, pe 4 decembrie, ora 18.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovschi.
„Şi pentru că «Toţi copiii sunt frumoşi atunci când sunt iubiţi», vă aşteptăm cu drag la «Ziua porţilor deschise», să retrăim împreună câteva momente de înalt profesionalism dedicate copiilor şi familiilor de către specialiştii noştri", este mesajul directorului executiv naţional, Livia Trif, pentru acest eveniment.
În anul 1990, România s-a aflat printre primele state ale lumii care a ratificat Convenţia ONU şi s-a angajat să îndeplinească o serie de obiective specifice în favoarea copiilor şi tinerilor şi să creeze un cadru de bază care să susţină acest efort. Holt România a participat efectiv la îndeplinirea tuturor acestor obiective.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp