Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:37 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Recunoștinței, ceremonii militare și religioase la Constanța, Tulcea, Mangalia și Brăila

ro

11 Aug, 2023 08:41 1315 Marime text
Forțele Navele Române aduc un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața în slujba Patriei, luni, 14 august, în orașele Constanța, Tulcea, Mangalia și Brăila.

La Constanța,  Ziua Recunoștinței va fi marcată printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc între orele 08.30-09.30, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleză. Cu acest prilej, vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor marinari. De la ora 10.00, va fi organizată pe faleza din fața Comandamentului Flotei o festivitate de conferire a unor embleme și distincții militare personalului militar și civil care s-a remarcat în timpul anului de instrucție, transmite Forțele Navale Române. 

La Mangalia, Ziua Recunoștinței va fi marcată luni, 14 august, începând cu ora 10.00, printr-o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Marinarului și constructorului naval”, iar militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” își vor cinsti eroii marinari prin depunerea unor coroane de flori, în cadrul unor ceremonii organizate în porturile militare Brăila și Tulcea.


Citește și: 

Ziua Marinei 2023. Colonelul Corneliu Pavel - „Repetițiile se desfășoară în condiții de siguranță” (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii