Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:24 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zona istorică a Constanţei, transformată într-o bomboană Cum vrea Mazăre să aducă turişti (galerie foto)

ro

22 Nov, 2012 02:11 4663 Marime text
piata_ovidiu.jpgPiaţa Ovidiu din Constanţa a devenit, ieri, locul de întâlnire al reprezentanţilor autorităţii locale, al deputaţilor şi senatorilor USL, care au participat la inaugurarea lucrărilor de restaurare şi reamenajare a zonei istorice a municipiului.

Astfel, au fost prezenţi prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, primarul Radu Mazăre, viceprimarii Decebal Făgădău şi Gabriel Stan, deputaţii Manuela Mitrea (Colegiul 8), Eduard Martin (Colegiul 6), Mircea-Titus Dobre, aspirant la un mandat de deputat în Colegiul 7, deputatul Mădălin Voicu (Colegiul 10), dar şi senatorii Alexandru Mazăre (Colegiul 3) şi Mircea Banias (Colegiul 4), liderul UNPR Constanţa George Lipoveanu.

După cum deja ne-a obişnuit, edilul Constanţei s-a lăsat aşteptat, apărând la eveniment îmbrăcat milităreşte şi cu nelipsita beretă roşie. „Decebal Făgădău a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Este vorba despre un proiect de vreo 3,5 milioane de euro, care vizează toată piaţa Ovidiu, străzile străzile dinspre Portul Tomis şi Portul mare, canalizările, scările de coborâre înspre Portul Tomis. Actuala pasarelă se va dărâma, deoarece se află într-o stare mare de degradare. În locul ei se va construi o altă pasarelă. Deja am început şi reabilitarea falezei, care va fi gata cam într-un an şi jumătate. La fel şi în Piaţa Ovidiu vom demara reabilitarea tuturor străzilor din zona peninsulară - un alt proiect derulat pe bani europeni, valoarea cărui a ajunge la 11 milioane de euro", a declarat primarul Radu Mazăre. În aceeaşi ordine de idei, edilul a precizat că, în lunile februarie-martie 2013, vor începe lucrările la şoseaua de coastă. „Vom începe lucrările şi la şoseaua de coastă: este vorba despre primul tronson de patru benzi din această lucrare", a mai spus Mazăre. „În acelaşi timp, cu aceste investiţii, în luna ianuarie, vom dezbate proiectul privind reabilitarea Cazinoului. Am discutat cu mai mulţi investitori am găsit o altă soluţie: să ne asociem. Noi vom veni cu Cazinoul, iar investitorul va veni cu banii în aşa fel încât să-l reabiliteze. Ca atare, putem spune că în ceea ce priveşte investiţiile private din zona peninsulară: Cazinoul, hotelul Hilton la care vor fi începute lucrările, precum şi investiţiile municipale pe bani europeni, vor face din ea o bomboană", a ţinut să se laude ediulul Constanţei.

Cum va arăta Piaţa Ovidiu?

Lucrările de restaurare şi reamenajare a Pieţii Ovidiu vor consta în executarea mai multor lucrări de construcţii, care vor pune în valoare edificiile istorice şi culturale din zonă. Pavajul se va realiza din plăci de granit. Vor fi amenajete zonele verzi prin completarea lor cu pământ vegetal şi plantarea de arbuşti şi gazon. De asemenea, vor fi reabilitate străzile Vasile Canarache, Marc Aureliu şi intrarea Vasile Canarache. Din Piaţa Ovidiu către strada Termele Romane, la cele patru rampe, vor fi efectuate lucrări de reparaţii, se vor reface treptele, care vor fi finisate cu placaje din dale de piatră. Nu în ultimul rând, vor fi amplasate jardiniere cu bănci, stâlpi de iluminat, coşuri de gunor, scrumiere şi panouri de informare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii