Zonele publice din Constanța, monitorizate permanent de polițiștii locali. Persoane legitimate și amenzi aplicate
Zonele publice din Constanța, monitorizate permanent de polițiștii locali. Persoane legitimate și amenzi aplicate
31 Mar, 2022 13:00
ZIUA de Constanta
1367
Marime text

Au fost legitimate 191 de persoane și aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.760 de lei, precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.
Cele mai multe abateri au vizat aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public sau depozitarea de bunuri pe domeniul public.
De asemenea, polițiștii locali împreună cu angajați CT BUS au identificat în mijloacele de transport în comun 38 de persoane care nu dețineau un titlu de călătorie valabil.
Direcția Generală Poliția Locală atrage atenția că astfel de acțiuni au loc în mod constant, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro., transmite Primăria Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii