Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

25 de ani de la constituirea consiliilor judeţene în România. Cine au fost preşedinţii CJC

ro

14 Apr, 2017 00:00 4727 Marime text
Un sfert de veac de administraţie judeţeană la Constanţa se va împlini în luna iunie a acestui an. Cel care îşi aminteşte foarte bine acest moment este Stelian Duţu, cel de-al doilea preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
De-a lungul celor 25 de ani, consiliile judeţene au suferit mai multe transformări, cea mai importantă fiind însă modalitatea de alegere a preşedintelui administraţiei judeţene, la început prin vot al consilierilor judeţeni, ulterior prin vot direct, iar din 2016 s-a revenit la formula de alegere a preşedintelui consiliului judeţean, prin votul consilierilor judeţeni.
 
Potrivit legii de funcţionare, consiliul judeţean este compus din consilieri judeţeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii. Numărul membrilor fiecărui CJ se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică.
 
În cazul judeţului Constanţa, care are peste 650.000 de locuitori, Legea 215/2001 a administraţiei publice locale prevede un număr de 37 de consilieri judeţeni. Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de patru ani, care poate fi prelungit şi îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
 
De la înfiinţare, CJC a fost condus de patru preşedinţi
 
În 1992, la constituire, primul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa ales din rândul aleşilor judeţeni a fost Gheorghe Mihăieşi, pe atunci membru al Partidului Democrat (PD). Mandatul său s-a încheiat patru ani mai târziu, când Mihăieşi a candidat şi a câştigat Primăria Constanţa.
 
În 1996, alegerile la Constanţa erau câştigate pe linie de PD-ul de atunci, astfel că Stelian Duţu, membru al aceleiaşi formaţiuni politice, devenea prin vot şi negociere politică cel de-al doilea preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Duţu a avut două mandate de şef al instituţiei, până în 2004, când PSD a reuşit să răstoarne situaţia politică din judeţ. Deja, la nivelul municipiului Constanţa, îl aveau primar pe Radu Mazăre, dar şi un număr mult mai mare de primari la nivelul judeţului.
 
În 2008, tot prin votul consilierilor, Nicuşor Constantinescu era ales preşedinte al Consiliului Judeţean. În 2012, prin vot uninominal, acesta câştigă un nou mandat de preşedinte al CJ, sub culorile Uniunii Social-Liberale PSD - PNL (USL) de această dată. Constantinescu nu şi-a mai încheiat mandatul, fiind arestat preventiv, apoi judecat şi condamnat în dosarul Centrului Militar Zonal.
Astfel, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJ a fost, timp de aproape un an şi jumătate, principalul său colaborator de la acea vreme, Cristinel Dragomir. Acesta a dus la bun sfârşit mandatul pentru PSD Constanţa, care, la alegerile din iarna anului 2016, şi-a asigurat continuitatea la conducerea judeţului. Votul pentru cel de-al patrulea preşedinte al CJC, Horia Ţuţuianu (PSD), a fost din nou unul indirect, acesta fiind votat din rândul consilierilor judeţeni.

 
În toţi aceşti ani, Consiliul Judeţean Constanţa a avut şi trei secretari, cel mai longeviv fiind Mariana Belu. Aceasta a câştigat concursul în anul 2002. Postul rămăsese vacant şi a fost scos la concurs după moartea, în luna iunie a aceluiaşi an, a lui Mircea Spânoche, care a ocupat funcţia de secretar din anul 1997.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii