Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:14 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

30 de milioane, fără bilanţ Când se va consolida strada Traian?! (galerie foto)

ro

29 Mar, 2012 01:46 2705 Marime text
cap_5.jpgLa mijlocul acestei luni, primarul Radu Mazăre a reeditat o vizită care avea loc în decembrie 2007, în şantierul de pe strada Traian.

Dacă la prima plimbare pe valea Portului, primarul anunţa una dintre cele mai mari investiţii pe care le-a văzut Constanţa, iată că şi de această dată a fost cam la fel. Numai că, atunci vorbea despre construcţia mall-ului Trident Plaza, iar acum despre consolidarea malurilor, o lucrare de (cică!) 30 de milioane de euro. Malul s-a surpat, strada asemenea locuitorii s-au speriat, iar artera circulabilă ce poartă numele Traian a fost închisă. Toate acestea pentru că investitorul, Harborside Imobiliara, a ţinut cont abia târziu de solul în care a săpat. Şi acum, o groapă de toată frumuseţea tronează în mijlocul străzii. O săpătură prin care, spun reprezentanţii instituţiilor responsabile, se toarnă pietriş pentru a umple galeriile subterane dezafectate. Apa încă ţâşneşte din peretele de lut care arată apocaliptic. Consolidarea nu pare a fi început, totuşi.

„Oamenii nu trebuie să intre în panică"

Viceprimarul Decebal Făgădău acordă asigurări că lucrările vor începe în curând. Dar nu ştie cu certitudine când. „Monitorizez situaţia. Am discutat cu investitorii şi m-au asigurat că deja sunt în faza de semnare a contractului cu firma care va face lucrarea. Am încercat să punem o anume presiune pe ei, pentru a reabilita malul. Am vorbit cu domnul Nicolae Boiangiu de la Red Management şi m-a asigurat că sunt în etapa semnării de contracte. Oamenii nu trebuie să intre în panică", a declarat vicele Făgădău. Cu toate acestea, şantierul de pe strada Traian este încă nepopulat, iar o lucrare de 30 de milioane de euro pare o utopie pentru oricine în criză, mai ales pentru Harborside Imobiliara, societate care, chiar dacă a fost înfiinţată în 2005, nu şi-a depus bilanţul în nici un an (potrivit Registrului Comerţului). În baza autorizaţiei de construire nr. 351 din data de 16.03.2010, emisă de Primăria Constanţa, proiectul cuprinde un hotel de 4 stele (200 de camere), Shopping Mall (36.000 mp), birouri (14.000 mp), zonă de divertisment (2.500 mp), Institut de Artă Contemporană şi parcare subterană (1.500 locuri). Lucrările la Trident Plaza au început, aşa cum am spus, în 2007. Un an mai târziu, strada Traian a început să se surpe şi s-a pus problema că, din cauza lucrărilor, a fost obturată o galerie de aducţiune a apelor către Port, construită pe la 1912. Apa care surpa malul era dură, nu ca cea din conducte.

Cesionăm, cesionăm...

Şi terenul celor de la Harborside are o istorie demnă de reamintit. Prin Dispoziţia 3086 din 23 noiembrie 2004, primarul Radu Ştefan Mazăre atribuie în compensaţie anumite terenuri, în baza legii 10/2001. Cecil Poppa notificase administraţia locală prin actul cu nr. 61 din 14 mai 2001, privind restituirea în natură a un hectar situat în suburbia Anadalchioi, lot 291/929. În aprilie 2004, Orenia Poppa, prin mandatar Virgil Dumitrescu, semnează contractul de cesiune de drepturi litigioase pe care le-a dobândit de la defunctul soţ, nr. 1353, cu SC Holland Development Group SA. În luna octombrie a lui 2004, Holland vinde la rândul său drepturile litigioase către SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA, care formulează către Primăria Constanţa cererea nr. 141196/17/11/2004. Ca un făcut, în noiembrie, Mazăre emite dispoziţia de primar prin care atribuie în compensare societăţii Compania de Servicii şi Consultanţă SA şapte terenuri, însumând 45.583,53 mp, în valoare totală de 346.572 mp. Printre cele şapte terenuri se aflau şi patru loturi situate în perimetrul Poarta 3-4. În mai 2005, Compania de Servicii şi Consultanţă SA vinde către Harborside Imobiliara, beneficiarul de azi al proiectului, lotul 3, în suprafaţă de 8.000 mp, pentru 250.000 de euro plus TVA (contractul nr. 560 din 4 mai 2005).

Istoria unui business

În luna noiembrie a aceluiaşi an, beneficiarul retrocedării administraţiei Mazăre, prin actul cu numărul 1847, solicită dezmembrarea lotului 4, respectiv o parcela de 28.052 mp. Împuternicită să reprezinte SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA a fost Mihaela-Elvira Chiriac (Gherasim după căsătorie), pe care o găsim în mai multe afaceri cu „spate", cum ar fi KLD Services SRL, în care este asociata lui Sorin-Gabriel Strutinsky, partenerul de afaceri al lui Radu-Ştefan Mazăre. În a 13-a zi a lui ianuarie 2006, SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA vinde către Harborside Hotel lotul 1 (6.425 mp), pentru 212.000 de euro plus TVA. În aceeaşi zi, societatea „scapă" şi de lotul 2, pentru 52.000 euro plus TVA, cumpărător fiind aceeaşi societate Harborside Hotel. Istoria şi încrengăturile actorilor din această poveste sunt foarte interesante. Să începem cu primul cumpărător de drepturi succesorale. SC Holland Development Group SA a fost înfiinţată în 2001, în Bucureşti. A fost radiată, iar acum Registrul Comerţului spune că are sediul în Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu nr. 264 (Complex Sportiv Badea Cârţan). Asociaţi sunt: Flash Trading House, Flash Enterprises, Millenium Global Development, Crina Simona Sandu şi Bogdan Gabriel Sandu. Cel din urmă este inculpat în dosarul retrocedărilor la capitolul „cumpărători de drepturi succesorale", pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Administratorul Holland Development Group este Sorina Gina Hortolomei Moscu, despre care se spune că ar fi verişoara primarului Mazăre. Holland este implicată şi în retrocedarea terenului pe care a luat naştere un alt mall, City Park din parcul Tăbăcăriei.

Valentin al lui Darie

Cel de-al doilea cumpărător de drepturi litigioase, SC Compania de Servicii şi Consultanţă, este o societate înfiinţată în 2003. Are sediul în Bucureşti, iar ca asociaţi Willridge Consulting Limited Cipru şi pe Valentin Gheorghe Ionescu, cel care şi administrează afacerea. Societatea cipriotă mai deţine părţi sociale şi în Expo Fair&Trade SA, dar şi în SC Varianta SRL, afacere administrată de Valentin, fratele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Cristian Darie. Să nu mai spunem că în declaraţia de avere a viceprimarului Decebal Făgădău, în dreptul angajatorilor soţiei sale, Monica Gaitanidis-Făgădău, apare şi SC CSC SA Bucureşti. Să fie oare vorba despre Compania de Servicii şi Consultanţă?!

Master Job

strada_traian_-_strada_traian_2.jpg

Şi uite cum, încet, am ajuns şi la beneficiarul final al retrocedării, dar şi al proiectului care a „răpus" strada Traian, SC Harborside Imobiliara. Acţionari sunt Master Job Limited (Cipru), Romanian Real Estate Partners BV (Olanda) şi Quixotic Trading LTD (Cipru), iar administratori Peter Oesterle, Birgit Noggler şi Andrew Clive Stear. În 2010, Harborside Imobiliara a fuzionat prin absorbţie cu Harborside Hotel şi, aşa, cumpărătorii terenurilor retrocedate s-au contopit. Master Job Limited, asociatul persoană juridică din Harborside Imobiliara mai deţine acţiuni în SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, societate controlată de Valentin Gheorghe Ionescu. Acelaşi din SC Compania de Servicii şi Consultanţă, Grizlly, fost coleg de Institut de Marină cu primarul Radu Mazăre şi cu Nicuşor Daniel Constantinescu. Cei trei sunt şi colegi de inculpare în dosarul retrocedărilor, aşa cum au fost camarazi în redacţia cotidianului Contrast, sub „bagheta" regretatului Mihail Cârciog.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii