A fost suplimentat numărul de benzi din intersecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu
A fost suplimentat numărul de benzi din intersecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu
20 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
4508
Marime text



Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban, a sistematizat intrarea dinspre oraşul Ovidiu, prin creşterea numărului de benzi, de la trei la patru, două pentru înainte şi două spre staţiunea Mamaia, susţin reprezentanţii administraţiei locale.
De asemenea, pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe sensul de mers spre staţiunea Mamaia, a fost suplimentat numărul de benzi tot de la trei la patru, două pentru înainte şi două pentru stânga, către Ovidiu. Tot în cadrul lucrărilor de sistematizare, în dreptul supermarketului Penny din zonă, au fost executate marcaje de linie dublă continuă, urmând a se monta şi separatoare de sens.
La începutul acestei luni, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, anunţa că în locul Oborului de pe bulevardul Aurel Vlaicu, desfiinţat, va fi realizată o infrastructură de mobilitate ori o autogară sau un punct modal de transport. „Bulevardul Aurel Vlaicu nu va mai fi un drum de centură, ci un bulevard al Constanţei. Zona se va ridica în conformitate cu momentul actual. Aici vor fi şi alte investiţii private, iar până în 2025 va fi o zonă extrem de atractivă, în special pentru zona de birouri“, a precizat edilul-şef. Totodată, dacă proiectele municipalităţii se vor materializa, aici ar putea fi construite o sală polivalentă şi un bazin de înot.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Sofer 20 Jul, 2018 12:19 Obligatoriu trebuie trasat marcaj in centrul intersectiei. De pe banda întâi te trezești pe banda a doua. Vor fi accidente și multe înjurături.
- Jenna 20 Jul, 2018 01:21 Nici nu vă trece prin cap câtă apă va curge pe Dunăre până se va face o sală polivalentă, un bazin de înot și un stadion frumos. Mincinoși ăștia cred că ne pot prostii la infinit. Sper să ajungă la lada de gunoi a istoriei.