Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aleşii nu s-au mai întrunit. Consiliul Local Mereni a fost dizolvat

ro

09 Jan, 2017 00:00 3435 Marime text
Comuna constănțeană Mereni a rămas fără Consiliul Local, după ce acest for a fost dizolvat printr-o decizie a Tribunalului Constanța, după ce acesta nu s-a mai întrunit conform legii timp de trei luni. Înainte de dizolvare, componenţa CL Mereni era următoarea: cinci consilieri PSD, cinci PNL și 1 PMP. Instanţa s-a pronunţat la sfârşitul anului trecut iar la Prefectura Constanţa se aşteaptă motivarea judecătorilor pentru demararea procedurii de organizare de alegeri parţiale, cel mai probabil în primăvara acestui an. În lipsa unui Consiliu Local funcţional, adoptarea bugetului localităţii pentru anul în curs nu se poate realiza. Tocmai din acest motiv, comuna ar putea funcţiona în regim de avarie pe un buget similar cu cel din 2016. Mai grav este că, investiţiile programate pentru acest an nu pot fi realizate fără aprobarea Consiliului Local. Primarul localităţii, Silviu-Florentin Gârea nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru un punct de vedere legat de acest subiect.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii