Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:09 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

An nou, proiecte vechi În 2016, se remodernizează străzile din comuna Aliman

ro

21 Dec, 2015 00:00 2768 Marime text


Dacă sărbătorile de iarnă se aproprie cu paşi repezi şi toată lumea se gândeşte la vacanţă, Primăria comunei Aliman conturează noi proiecte pentru anul viitor. În acest sens, primarul localităţii, Gheorghe Topalu, va depune, în luna ianuarie, un proiect care ar urma să remodernizeze peste 70% dintre străzile comunei pe care o păstoreşte. Investiţia se va face din bani europeni, anunţă gospodarul-şef.
 
„Am vrut să depunem proiectul încă de anul acesta, dar m-am sfătuit cu mai multe firme de construcţii şi cu specialişti în obţinerea de fonduri europene şi am ajuns la concluzia că este mai bine să facem acest pas anul viitor. Acum este posibil să nu accesăm fondurile. Totuşi, prin ianuarie sau februarie, cel târziu, vom depune proiectul“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Aliman, Gheorghe Topalu.
 
Totodată, gospodarul-şef se gândeşte şi la modernizarea iluminatului public, proiect care ar urma să fie implementat tot din bani europeni.


 
Magia sărbătorilor care se apropie se simte deja pe străzile comunei Aliman. Aproape toate drumurile au fost împodobite cu decoraţiuni specifice sărbătorilor, achiziţionate din anii trecuţi. „Ne dorim să nu mai îngreunăm bugetul local şi, de aceea, nu am cumpărat alte instalaţii. Cele care au fost puse sunt din anii trecuţi. Prefer să cheltuiesc bani de la buget pe proiecte pe termen lung, şi nu pe decoraţiuni de Crăciun“, a spus primarul comunei, Gheorghe Topalu.
 
În altă ordine de idei, 496 de copii, preşcolari şi elevi până la clasa a VIII-a, vor primi câte un pachet cu dulciuri din partea administraţiei  publice locale, în valoare de 17 lei. Darurile vor fi distribuite în cadrul unei serbări de Crăciun care va avea loc la Căminul Cultural Aliman.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii