Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţie, părinţi! La Constanţa a apărut prima sesizare în legătură cu participarea minorilor la proteste

ro

16 Feb, 2017 00:00 10662 Marime text
La Constanţa a fost depusă o singură sesizare la Direcţia pentru Protecţia Copilului împotriva unui părinte care şi-a scos copiii în stradă la protestele din ultima perioadă. Directorul general adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Constanţa, Mihaela Ristea, ne-a declarat: „Am primit o singură sesizare, prin telefonul de urgenţă 983, de la o persoană care participa la unul dintre protestele organizate la Constanţa. Sesizarea a venit de la o persoană fizică, fără niciun semn de identificare. Pentru că organele competente pentru soluţionarea acestei sesizări - dacă ea se confirmă - sunt poliţiştii, noi am sesizat la rândul nostru IPJ Constanţa“.
 
Mihaela Ristea mai spune că, în cazul în care, pe parcursul verificărilor aceste speţe, va fi nevoie de efectuarea de anchetă socială sau de consiliere psihologică, se va implica şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa.
 
Pe de altă parte, directorul adjunct al Direcţiei, Mihaela Ristea, reaminteşte tuturor părinţilor că, potrivit Legii 272/2004, art. 4, minorii nu pot fi folosiţi sau expuşi de persoanele responsabile de creşterea şi îngrijirea lor în scopul de a obţine avantaje sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice, iar nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie, care se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.
 
Art. 142 din aceeaşi lege pentru protecţia copilului prevede sancţiunile pentru cei care încalcă dreptul copiilor. Contravenţiile pot începe de la avertismente şi până la decăderea din drepturile părinteşti.
 
Cazul de la Constanţa, deocamdată „anonim“, dar care creează un precedent periculos, ar fi ajuns în atenţia poliţiştilor, potrivit adjunctei DJPC. Purtătorul de cuvânt al IPJ, Marius Niculescu, nu a confirmat însă înregistrarea acestui caz la nivelul Inspectoratului.

ANPC a cerut informări din teritoriu

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPC) a cerut în teritoriu ca, până ieri, la ora 16.00, toate direcţiile să trimită informări despre sesizările primite cu privire la părinţii care şi-au dus copiii la proteste şi măsurile luate. Solicitarea a venit după ce mai multe sesizări anonime au fost trimise în legătură cu participarea copiilor la protestele anti-Guvern ce au izbucnit când Cabinetul Grindeanu a încercat să modifice Codurile Penale. Un articol din legea privind protecţia copilului (27) specifică faptul că părinţii nu-şi pot folosi copiii în interesul propriu sau pentru a determina modificarea unor decizii ale autorităţilor. Articolul a fost invocat de Protecţia Copilului pe 8 februarie, într-un comunicat de presă adresat celor care merg la proteste însoţiţi de copii.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii