Au fost reluate lucrările la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Maria” și la Centrul de Tineret din Cumpăna
Au fost reluate lucrările la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Maria” și la Centrul de Tineret din
26 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2269
Marime text
- Au fost reluate lucrările la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Maria” și la Centrul de Tineret
- Primăria Cumpăna a făcut anunțul și a anexat imagini de la lucrări
Primăria comunei Cumpăna anunță că au fost reluate lucrările la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Maria” și la Centrul de Tineret. În această perioadă se lucrează la:
- Tencuieli și gleturi interioare
- Pereți și tavane rigips
- Șape interioare
- Instalația electrică
Autoritatea publică locală din Cumpăna are grijă de copiii din comună, cărora le oferă condiţii bune pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Astfel, Grădiniţă cu program prelungit „Sfânta Maria“ va fi modernizată şi extinsă.
Potrivit licitatiapublica.ro, Primăria Cumpăna a atribuit societăţii Constil Internaţional SRL contractul „Execuţia lucrărilor de construcţie, extindere şi modernizare grădiniţă în localitatea Cumpăna în cadrul proiectului «Modernizare grădiniţă cu program prelungit Sfânta Maria, comuna Cumpăna»“. Contractul atribuit are o valoare de 2.970.852,83 lei.
Contractul presupune realizarea unor lucrări de construcţii de extindere şi modernizare la grădiniţa cu program prelungit Sfânta Maria, comuna Cumpăna, în conformitate cu documentaţia tehnică aprobată, respectiv proiectul tehnic nr. 5/2016, elaborat de SC General Europlan Proiect SRL. Astfel, lucrările aferente acestui contract presupun atât modernizarea, cât şi extinderea corpului de clădire existent la momentul acesta, constând în următoarele categorii de lucrări: demolări, amenajări pentru protecţia mediului, terasamente, rezistenţă, arhitectură, amenajări exterioare (împrejmuire teren, trotuare, spaţii de joacă), instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii termice.
De asemenea, tot în cadrul acestui contract se va realiza dotarea clădirii cu echipamente PSI, în conformitate cu prevederile formularului F4 din cadrul documentaţiei tehnice puse la dispoziţie: stingător portabil cu spumă chimică (6 bucăţi), pichet de incendiu (panou, rola furtun, cheie, topor, rangă, lopeţi, racord refulare (o bucată), stingător de incendiu cu spuma chimică 6kg (o bucată), stingător de incendiu cu CO2 5 kg (o bucată), hidrant portativ (o bucată), furtun tip B (6 bucăţi), ţeavă refulare tip B cu robinet (2 bucăţi).
Legat de Centrul de Tineret, administraţia publică locală din Cumpăna implementează proiectul „Reabilitarea, extinderea și dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanța, localitatea Cumpăna, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret”. Clădirea va fi amplasată pe strada Alexandru Alimănişteanu nr. 71 B, în vecinătatea grădiniţei Sfânta Maria. Centrul de tineret va fi dispus pe o suprafaţă de 1.217,88 metri pătraţi şi va fi dotat cu mobilier adecvat şi echipamente de ultimă generaţie, care vor fi pe placul celor beneficiariilor direcţi ai proiectului.
Constil Internaţional SRL, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 2001, Constil Internaţional SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 45.000 lei, integral vărsat, este compus din 4.500 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Știrbu Florin-Laurenţiu este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.În anul fiscal 2016, societatea are 28 de salariaţi, o cifră de afaceri de 1.467.290 lei şi o pierdere de 157.374 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 17 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 1.302.381 lei şi un profit de 197.272 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 17 salariaţi, un profit de 587.725 lei şi o cifră de
afaceri de 2.190.176 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii