Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:49 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au spus „DA" după jumătate de secol Primarul Ancuţa Belu a oficiat 77 de cununii de aur (galerie foto)

ro

05 Nov, 2012 00:00 1923 Marime text

kogalniceanu.jpgAu spus DA în urmă cu 50 de ani, iar sâmbătă au avut ocazia să-şi reînnoiască public jurămintele făcute în urmă cu jumătate de secol.

Sâmbătă, la Căminul Cultural din Mihail Kogălniceanu, cuplurile de aur ale localităţii au demonstrat concetăţenilor ce înseamnă să fii unit, să fii o familie. Însoţite de nepoţi şi copii, peste 70 de perechi au păşit cu mari emoţii în incinta Căminului Cultural, unde au fost felicitate de familie, de cler şi de reprezentanţii autorităţii locale.

A fost zi o specială, cu premii şi surprize pe măsură, o zi potrivită unui moment unic precum cel al împlinirii a 50 de ani de convieţuire, complice fiind primarul Ancuţa Belu. Pe chipurile tuturor se citea emoţia trăirii unor astfel de clipe care au smuls zâmbete de fericire şi lacrimi. Cuplurile de aur i-au mulţumit primarului Ancuţa Belu pentru că şi-a amintit de ele. Şefa autorităţii locale, Ancuţa Belu, şi deputatul Mihai Lupu au înmânat personal fiecărui cuplu premiile constând într-o felicitare, o floare, o diplomă de excelenţă şi o sumă de bani în cuantum de 500 de lei.

În cinstea evenimentului, primarul Ancuţa Belu a ciocnit un pahar de şampanie cu invitaţii şi a stat de vorbă cu fiecare familie în parte, arătându-se deschisă tuturor sugestiilor venite din partea localnicilor.

Slujba de binecuvântare a fost ţinută de părintele Viorel Stan

În urma oficierii slujbei de binecuvântare a cuplurilor, părintele Viorel Stan de la Biserica Ioan Hozevitul din Grupul Social Ceres le-a adresat familiilor un cuvânt de încurajare. „Dumneavoastră, la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie, aţi învăţat că trebuie să luptăm aşa cum luptă corăbierul care merge pe valuri. Rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Maica Domnului să vă ajute, să vă întărească", le-a transmis preotul localităţii. Părintele a felicitat-o pe primarul Ancuţa Belu, apreciind proiectele implementate de aceasta la început de mandat. „La începutul mandatului domniei sale, doamna primar a iniţiat evenimente plăcute, unice în istoria acestei comune, şi-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să o ajute ca împreună cu echipa sa să facă numai lucruri frumoase pentru dumneavoastră şi pentru întreaga comunitate din comuna Mihail Kogălniceanu", a menţionat părintele.

kogalniceanu_2.jpg

„Sunteţi prima categorie pe care am ţinut să o felicit"

Înainte de înmânarea premiilor, Ancuţa Belu le-a precizat celor prezenţi în sală că-i aşteaptă pe data de 10 noiembrie la Ziua Comunei. „Iniţial am vrut să fac această festivitate în data de 10 noiembrie, de Ziua Comunei. Constând că sunteţi în număr mare, am decis să organizez o zi specială doar pentru dumneavoastră. Pe 10 noiembrie, de Ziua Comunei, timpul nu mi-ar fi permis să aloc fiecărei familii în parte atenţia cuvenită", a mărturisit primăriţa.

Ancuţa Belu a mai precizat că îşi doreşte ca premierea cuplurilor de aur să devină o tradiţie la Mihail Kogălniceanu. „Sunteţi prima categorie pe care am ţinut să o felicit. Tot pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi localnici urmează şi alte proiecte. Veţi primi ajutoare de Crăciun şi de Paşte. Vom continua cu astfel de activităţi în fiecare an. La mulţi ani şi vă felicit pentru răbdarea de a sta 50 de ani împreună, de a clădi în tot acest timp o gospodărie, de a avea grijă de copii şi nepoţi!", le-a transmis cuplurilor, Ancuţa Belu.

După festivitatea de premiere, cuplurile de aur au fost invitate la spectacol. Special pentru familiile prezente în sală, copiii din localitate au susţinut un moment artistic de muzică şi dans.

Sprijin pentru biserică

Deputatul liberal Mihai Lupu a precizat că va sprijini autoritatea locală în derularea proiectelor pentru dezvoltarea comunei, felicitând-o în acelaşi timp pe Ancuţa Belu pentru iniţiativa privind premierea cuplurilor de aur. Deputatul i-a precizat părintelui Viorel Stan că ministrul Puiu Haşotti îl va ajuta să finalizeze lucrările începute la biserică. De asemenea, deputatul a apreciat că în urma demersurilor iniţiate de Ancuţa Belu, grupurile sociale Ceres şi Sibioara se vor transforma în luna decembrie, aşa cum este şi firesc, în sate.

Oficialul a ţinut să le împărtăşească tuturor celor prezenţi faptul că săptămâna trecută şi el a avut un prilej de bucurie asemănător, părinţii lui împlinind 54 de ani de la căsătorie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii