Au vrut să ridice un imobil cu 9 etaje, dar au fost refuzați. O nouă solicitare aberantă! Acum vor să facă un restaurant fără acces la drum public în stațiunea Mamaia!
Au vrut să ridice un imobil cu 9 etaje, dar au fost refuzați. O nouă solicitare aberantă! Acum vor să facă
12 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
5714
Marime text
- Comisia tehnică de estetică urbană și Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism a analizat săptămâna trecută și Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire imobil parter – alimentație publică, Stațiunea Mamaia, zona Hotel Perla, investitor Margona MTC SRL – etapa demarare consultare publică
- Cum va fi restaurantul? Fără acces la drum public. Circulațiile fiind una din marile probleme ale actualului PUZ Mamaia, pe lângă retrocedările dubioase.
- Atâta timp cât PUZ Mamaia va fi valabil, arhitectul șef este obligat să emită certificate de urbanism și autorizații de construire conform prevederilor lui, timp în care o piscina, un ochi de apă, un spațiu verde dispar pe rând, susține consilierul local municipal USR, Cristiana Popescu, membru al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Constanța
- Un imobil de 9 etaje cu funcțiunea de locuințe colective urma să fie construit în zona Hotelului Perla de societatea Margona MTC SRL, însă proiectul a fost respins
- În prezent, Margona MTC SRL care are ca obiect de activitate „parcurile pentru rulote, campinguri şi tabere“ și îl are asociat unic și administrator pe Constantin Goane
Comisia tehnică de estetică urbană și Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism a analizat săptămâna trecută și Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire imobil parter – alimentație publică, Stațiunea Mamaia, zona Hotel Perla, investitor Margona MTC SRL – etapa demarare consultare publică.
„A fost odată ca niciodată un ochi de apă măricel lângă Hotel Perla în Stațiunea Mamaia. A fost, pentru că mai apoi, pe vremea lui Roșu Împărat a fost umplut cu pământ și retrocedat. În CTATU s-a prezentat beneficiarul împreună cu proiectantul care propun acolo un restaurant, după ce au încercat anterior să construiască un P+9, dar nu s-au mișcat suficient de repede, prin urmare au fost refuzați.
Cum va fi restaurantul? Fără acces la drum public. Circulațiile fiind una din marile probleme ale actualului PUZ Mamaia, pe lângă retrocedările dubioase.
Stațiunea Mamaia este departe de a se fi consumat, dar are șanse mari sa ajungă ca Mamaia Nord dacă consilierii locali nu se trezesc curând la realitate.
Vor mai apărea multe surprize ale vechii administrații, girate de actuala majoritatea din Consiliul Local, PNL-PSD, în numele "dezvoltării " orașului și a stațiunii.
Atâta timp cât PUZ Mamaia va fi valabil, arhitectul șef este obligat să emită certificate de urbanism și autorizații de construire conform prevederilor lui, timp în care o piscina, un ochi de apă, un spațiu verde dispar pe rând, iar agenții economici se plâng că an de an vin tot mai puțini turiști”, susține consilierul local municipal USR, Cristiana Popescu, membru al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Constanța.
Societatea Margona MTC SRL a vrut să ridice un imobil de 9 etaje
Anii trecuți, un imobil de 9 etaje cu funcțiunea de locuințe colective urma să fie construit în zona Hotelului Perla de societatea Margona MTC SRL cu sediul social în municipiul Constanța.
La momentul depunerii proiectului care a fost respins de Primăria Constanța, asociații societății erau Atanase Goane, Mitică Goane și Constantin Goane.
În prezent, Margona MTC SRL care are ca obiect de activitate „parcurile pentru rulote, campinguri şi tabere“ îl are asociat unic și administrator pe Constantin Goane.
Firma are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere și deține 2 puncte de lucru în Năvodari.
Cifra de afaceri a fost de 144.590 lei în anul 2021, cu un profit de -319.601 lei, după 9 ani de activitate.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 23% și a raportat un singur angajat în anul 2021.
De altfel și familia extinsă Goane mai investește și imobiliare, însă în Mamaia Nord.
Reamintim că în 2018, la Agenţia pentru Protecţia Mediului a fost depus un memoriu de prezentare pentru eliberarea avizului de mediu necesar ridicării unui hotel în zona Mamaia Nord. Investitorul era societatea Pirivoli SRL, iar proprietarii terenului sunt Mitică şi Mihaela Goane. Terenul pe care se amplasează imobilul propus are o suprafaţă de 3.900 mp. Pe terenul studiat se doreşte din partea beneficiarului construirea unui imobil cu funcţiunea de hotel, cu regim de înălţime parter, etaj 1, 2, 3 şi 4 şi etaj tehnic. Investitorul doreşte crearea unei unităţi de primire turistică în zona litoralului Mării Negre, staţiunea Mamaia Nord. Zona nu dispune de unităţi de primire turistică, aici fiind dezvoltată preponderant o piaţă imobiliară tip apartamente colective şi apartamente de vacanţă. Hotelul va pune la dispoziţia vizitatorilor 40 de camere de cazare, astfel: etaj 1 - 5 camere duble (pat matrimonial), 4 camere duble (două paturi), 1 cameră pentru persoane cu dizabilităţi; etaj 2 - 5 camere duble (pat matrimonial), 4 camere duble (două paturi), 1 cameră pentru persoane cu dizabilităţi; etaj 3 - 5 camere duble (pat matrimonial), 4 camere duble (două paturi), 1 apartament; etaj 4 - 5 camere duble (pat matrimonial), 4 camere duble (două paturi), 1 apartament.
Societatea care a depus proiectul, Pirivoli SRL a fost fondată în anul 2016 și are sediul social în Constanța. Asociați în firmă sunt Goane Atanase Narcis, care deține 95% și Mihaela Goane – 5%. Atanase Narcis Goane este administratorul companiei. În anul 2021, firma a raportat 0 salariați, la o cifră de afaceri de 252.978 lei, cu un profit de 99.474 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Citește și:
Un nou hotel urmează să fie construit în Mamaia Nord! Cine este investitorul (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii