Avem componența Comisiilor care vor decide câștigătorii fondurilor nerambursabile alocate de Primăria Constanța (DOCUMENT)
Avem componența Comisiilor care vor decide câștigătorii fondurilor nerambursabile alocate de Primăria Constanța
10 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1804
Marime text
- Municipalitatea ne-a transmis oficial că nu reprezintă informație de interes public componența comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor din fonduri nerambursabile finanțate de Primăria Municipiului Constanța
- Dispoziția nr.1423 emisă de primarul Vergil Chițac pe 26.05.2023 dezvăluie componența comisiilor de evaluare, a celor de soluționare a contestațiilor, dar și rezervele și secretariatul tehnic
- În componența Comisiilor regăsim reprezentanți ai Primăriei, Universității Ovidius, unor instituții de cultură, ai cluburilor CSM și Farul Constanța, diverși specialiști dar și pe consilierul personal al viceprimarului, Ionuț Rusu
- Primăria Constanța alocă și în acest an sume pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social în baza Legii 350/2005.
- Valoarea totală a proiectelor este de 2.700.000 lei adică 540.000 euro iar pentru atribuirea banilor, Primăria a inițiat o procedură accelerată
La începutul lunii mai a.c., Primăria Constanța anunța alocarea sumelor pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social în baza Legii 350/2005.
Valoarea totală a proiectelor este de 2.700.000 lei adică 540.000 euro iar pentru atribuirea banilor, Primăria a inițiat o procedură accelerată.
Sumele defalcate pe domenii alocate de municipalitatea sunt următoarele:
- domeniul cultural, 1.500.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 250.000 de lei;
- domeniul tineret, 500.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 250.000 de lei;
- domeniul sportiv, 500.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 150.000 de lei;
- domeniul social, 200.000 de lei – cuantumul maxim de finanțare pentru un proiect – 50.000 de lei.
Fiecare ofertă va fi evaluată de toți membrii comisiei de evaluare și selecție în baza grilelor de evaluare care sunt incluse în fiecare Ghid dedicat domeniului pentru care aplică, a mai anunțat Primăria Constanța.
Plecând de la acest anunț, am solicitat printr-o adresă componența comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor din fonduri nerambursabile finanțate de Primăria Constanța în conformitate cu Legea nr. 350/2005, cu precizarea numelui și prenumelui, precum și calitatea celor care fac parte din comisiile domeniilor cultural, tineret, sportiv și social.
În răspunsul transmis de municipalitate, ni se transmite că normele legislative în vigoare privind regimul de acordare a finanţărilor nerambursabile din fonduri publice nu reglementează în nici un fel faptul că reprezintă informație de interes public componența comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor din fonduri nerambursabile finanțate de Primăria Municipiului Constanța în conformitate cu Legea nr.350/2005.
Între timp răspunsul solicitat de noi și refuzat de Primăria Constanța, l-am găsit într-o dispoziție emisă de primarul Vergil Chițac pe 26.05.2023. Este vorba despre dispoziția nr.1.423, care poate fi studiată în secțiunea „documente”.
La baza emiterii dispoziției au stat: referatul Direcției cultură, educație, sport, turism nr.101679/24.05.2023; art.13 lit.b) și a art.33 din Metodologia generală privind finanțările nerambursabile acordate din bugetul local al municipiului Constanța aprobată prin HCL nr.152/2023; art.27 din Legea nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completarile ulterioare dar și prevederile dispoziției nr.959/04.04.2023 privind stabilirea și delegarea unor atribuții viceprimarului Ionuț Rusu.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 155 alin. (1) lit. C), alin (4) lit. A) și art. 196, alin (1) lit.b) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, primarul Vergil Chițac a dispus constituirea Comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor, astfel:
Comisia de evaluare și selectie a proiectelor pentru domeniul cultural are următoarea componență:
Gelan - Olaru Cristina - educator muzeal Muzeul de Artă Constanța; Abibula-Stroe Ștefania-Laura - Director general Centrul Cultural Județean Constanta „Teodor T. Burada" și Radu Marilena Simona - șef Biroul Organizare evenimente.
Comisia de soluționare a contestațiilor pentru domeniul cultural este formată din:
Cap -Bun Marina - Profesor universitar abilitat (specializare: Limba și literatura romană); Apostoleanu Corina - șef serviciu Biblioteca Județeană Constanța și Cetean Mirela - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Membrii de rezervă pentru ambele comisii din domeniul cultural sunt:
Dumitru Margareta - profesor muzică ușoară/canto Palatul Copiilor Constanța; Mitan Roxana Isabela - director Palatul Copiilor și Turbureanu Luana Cristina - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Comisia de evaluare și selecție a proiectelor pentru domeniul tineret, are următoarea componență:
Nedelea Iulia - inspector școlar pentru management instituțional Inspectoratul Școlar Județean Constanța; Dumitru Margareta - profesor muzica ușoară/canto Palatul Copiilor Constanța și Cojan Tiberiu Viorel – consilierul personal al viceprimarului Ionuț Rusu.
Comisia de soluționare a contestațiilor pentru domeniul tineret este formată din:
Zaharia Mariana Geanina - coordonator proiecte ERASMUS; Cosma Andreea - membru Asociația House of Education and Innovation și Cetean Mirela - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Membrii de rezervă pentru ambele comisii din domeniul tineret sunt:
Mrejeru Marinela Natalia - inspector școlar pentru activități extrașcolare Inspectoratul Școlar Județean Constanța; Stoica Florian - Director Adjunct Colegiul Național de Arte "Regina Maria" Constanța și Turbureanu Luana Cristina- consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Comisia de evaluare și selectie a proiectelor pentru domeniul sportiv, are urmatoarea componență:
Larion Alin - prof. univ. dr. Universitatea Ovidius, Președinte Federația Română Sportul pentru Toți; Oltean Antoanela - conf.univ.dr. Universitatea Ovidius și Roșu Ramona Diana - inspector Biroul Organizare Evenimente.
Comisia de soluționare a contestatiilor pentru domeniul sportive este formată din:
Manu Adrian - arbitru Federația Română de Baschet; Bașturea Sorin - Director Adjunct CS Farul Constanța și Cetean Mirela - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Membrii de rezervă pentru ambele comisii din domeniul sportive sunt:
Negraru Alexandru - inspector de specialitate Club Sportiv Municipal Constanta; Rusu Andrei Constantin - arbitru Federația Română de Baschet și Turbureanu Luana Cristina - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Comisia de evaluare și selectie a proiectelor pentru domeniul social, are urmatoarea componență:
Fraico Ludovic - președinte Asociatia Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS; Tepeluș Liliana-Veronica -coordonator Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică și Gheorghe Constantin Daniel – inspector în cadrul Biroului Organizare Evenimente.
Comisia de soluționare a contestațiilor pentru domeniul social este formată din :
Oltean Antoanela - conf.univ.dr. Universitatea Ovidius și Președinte ACS Arena Constanța; Onea Roxana - asistent social principal în Colegiul National al asistenților sociali din România și Cetean Mirela - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Membrii de rezervă pentru ambele comisii din domeniul social sunt următorii:
Stroescu Madalin -șef birou Directț ia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța; Fătu Atena – șef serviciu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Turbureanu Luana Cristina - consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Potrivit aceleiași dispoziții, președinții Comisiilor urmau să fie aleși prin vot în prima ședință de către membrii comisiei, din rândul acestora.
Secretariatul comisiilor va fi asigurat de către: Mihai Zoita - inspector în cadrul Biroului Organizare Evenimente; Ungureanu Constanța - inspector în cadrul Biroului Organizare Evenimente.
Membrii de rezervă au fost desemnați Preoteasa Georgeana - inspector în cadrul Biroului Organizare Evenimente, Zănoaga Ioana Cristina - inspector în cadrul Biroului Proiecte Culturale, Sportive și Sociale și Ghiță-Verloti Bianca-Maria - inspector în cadrul Biroului Proiecte Culturale, Sportive și Sociale.
Când vor fi evaluate proiectele depuse?
Perioada estimată de evaluare și selecţie a proiectelor este 29.05.2023 – 30.06.2023.
Astfel, proiectele depuse pentru domeniul cultural se vor deschide începând cu data de 29.05.2023, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.
Proiectele depuse pentru domeniul tineret se vor deschide începând cu data de 31.05.2023, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.
Proiectele depuse pentru domeniul sportiv se vor deschide începând cu data de 06.06.2023, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.
Proiectele depuse pentru domeniul social se vor deschide începând cu data de 08.06.2023, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.
Pentru a fi declarată admisă, o ofertă trebuie să întrunească un număr minim de 60 de puncte. Finanțarea se va acorda în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, în cuantumul solicitat de către ofertant, dar nu mai mult de cuantumul maxim stabilit pentru un proiect.
Ofertanții care au obținut minimum 60 de puncte dar pentru care nu mai sunt sume în bugetul alocat domeniului care să acopere integral valoarea finanțării solicitate, până la cuantumul maxim stabilit pentru un proiect, nu vor primi finanțare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Constanța cheltuie 540 mii de euro. Comisiile de selecție ale proiectelor non-profit, la secret
De când îi pasă Primăriei Constanța de turiști? Se cheltuie la foc automat jumătate de milion de euro pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii