Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul Primăriei Cumpăna, în dezbatere publică (galerie foto)

ro

08 Feb, 2020 00:00 2864 Marime text
Primăria comunei Cumpăna a organizat, pe data de 6 februarie 2020, o dezbatere publică privind bugetul de venituri și cheltuieli al Primăriei Cumpăna – capitolele funcționare și dezvoltare pentru anul 2020, cel al SC Salubrizare și Gospodărire și cel al Clubului Sportiv „Victoria“ Cumpăna.
 
La dezbatere au participat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, viceprimarul Florin Neagu, secretarul general al comunei, Sorin Daniel Nicolae, consilieri locali, alături de numeroși cetățeni ai localității, preocupați de modul în care va avea loc repartizarea fondurilor publice pe anul în curs.
 
Potrivit primarului Mariana Gâju, bugetul de venituri și cheltuieli al comunei Cumpăna a fost astfel structurat încât să acopere principalele direcții de investiții în infrastructură, cheltuieli cu bunuri și servicii, cheltuieli de personal, asistență socială, sănătate, siguranța cetățeanului, învățământ și cultură. Comparativ cu anul 2019, când bugetul de venituri și cheltuieli al comunei Cumpăna a totalizat 54.596.189 lei (11.445.742 euro), pentru anul 2020 acesta a crescut cu 25,20%, ajungând la 72.119.172 lei (15.119.323 euro). Totodată, primarul Mariana Gâju a precizat că sumele alocate diferitelor departamente publice au fost astfel planificate, încât să asigure cetățenilor localității, ca și până acum, servicii de calitate, în condiții de eficiență maximă, într-un mod echitabil, transparent și legal.
 
Citește și:
 
Bucurie pentru cinci tineri care se mută în locuințele ANL. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, le-a înmânat cheile (galerie foto)

Primarul Mariana Gâju - „Cumpăna este, astăzi, una dintre cele mai înfloritoare comune ale județului“ (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii