Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:23 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionat de tenis de masă la amatori, organizat de Primăria Ovidiu, prin Clubul Sportiv Ovidiu (galerie foto)

ro

04 Feb, 2019 00:00 2370 Marime text
Pe data de 2 februarie s-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului de tenis de masă la amatori. Evenimentul a fost organizat de Primăria oraşului Ovidiu, prin Clubul Sportiv Ovidiu, al cărui preşedinte onorific este Ilie Floroiu, şi Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret, reprezentată de directorul Mariana Solomon.
 
Competiţia a avut ca scop principal premierea sportivei Luciana Mitrofan, locuitoare a oraşului Ovidiu, care a obţinut titlul de campioană europeană la tenis de masă. Astfel, acesteia i-au fost acordate titlul de „cel mai bun sportiv al oraşului Ovidiu în anul 2018“ şi o bursă, din partea Primăriei Ovidiu, în valoare de 10.000 de lei, pentru performanţele deosebite obţinute. După alocuţiunile invitaţilor şi a primarului George Scupra, Luciana Mitrofan a disputat un meci demonstrativ, la profesionişti, având-o ca partener pe colega sa sportiva Caragea Claudia. Prima ediţie a turneului de amatori la tenis de masă s-a desfăşurat pe două categorii de vârsta: 14 - 18 ani şi peste 18 ani. La fiecare categorie au fost înscrişi 12 participanţi, fiind premiate locurile I - IV.
 
„Investind în sport, investim de fapt în generaţiile care ne vor urma. La Ovidiu investim în sportul de masa, iar vârfurile sau copiii foarte talentaţi merg mai departe la cluburile din Constanţa sau din ţară, ceea ce ne bucură. Rolul nostru, atât ca părinţi, cât şi ca factori de decizie în administraţia locală, este acela de a crea toate condiţiile pentru descoperirea potenţialului copiilor noştri din orice domeniu, fie că vorbim de sport, cultură, educaţie sau alte activităţi. Felicit campioana noastră, dar, totodată, îi felicit pe părinţii acesteia pentru perseverenţa şi eforturile realizate, având ca rezultat această performanţă, şi nu în ultimul rând, pe antrenorii sportivei. Clubul Sportiv Ovidiu a deschis o nouă secţie sportivă şi ne dorim ca pe viitor să obţinem şi alte rezultate deosebite cu sportivii noştri“, a declarat primarul George Scupra.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii