Care este situația unităților de învățământ din municipiul Constanța unde se derulează lucrări de modernizare?
Care este situația unităților de învățământ din municipiul Constanța unde se derulează lucrări de modernizare?
07 Sep, 2023 14:04
ZIUA de Constanta
913
Marime text
Primăria Constanța susține că atras 85 de milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea unităților de învățământ din municipiul Constanța.
O parte din proiecte sunt finalizate, iar altele se află în diverse faze de execuție sau în faza de pregătire a documentației tehnice pentru reabilitarea și dotarea acestora.
Rețeaua școlară pentru anul 2023-2024, include, conform HCL nr.82/2023, 103 unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța.
Potrivit municipalității, au fost finalizate lucrările la 10 unități de învățământ: Școala Gimnazială nr.8, Grădinița cu program prelungit „Mugurel”, Școala nr.16 „Marin Ionescu”, Școala nr.17 „Ion Minulescu”, Școala nr.38 „ Dimitrie Cantemir”, Grădinița „Amicii”, Creșa nr.1, Creșa nr.5, Liceul teoretic „Ovidius” și la Sala de Tenis de la Liceul cu program sportiv „ Nicolae Rotaru”.
În 30 de unități de învățământ, proiectele sunt în diverse stadii de execuție sau de pregătire a documentațiilor tehnice necesare lansării achizițiilor de execuție.
În paralel, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională SE Brăila municipalitatea beneficiază de sprijin pentru pregătirea documentației necesare depunerii spre finanțare prin intermediul POR SE 2021-2027 pentru alte 11 unități de învățământ.
Primăria Constanța a obținut finantare prin PNRR și pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiu cu echipamente digitale, mobilier școlar, dotarea laboratoarelor, sălilor de sport, atelierelor de practică. Valoarea proiectului este de aproximativ 15 milioane euro.
Totodată, prin Fondul Național de Consolidare, au fost aprobate la finanțare unități de învățământ expertizate în clasa de risc seismic II care vor beneficia de lucrări de consolidare și de eficientizare energetică: Școala nr.39, Școala nr. 43, Școala nr.40, Căminul Liceului D Leonida – apoximativ 20 milioane euro.
De asemenea se lucrează la documentația pentru alte unități de învățământ care să beneficieze de finanțare europeană: Școala nr. 30, Școala nr. 11, Grădinița nr. 33, Liceul Miron Costin, Grădinița nr. 6, Grădinița Azur.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii