Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câţi bani dă CNADNR pentru publicitatea variantei de ocolire a Constanţei

ro

06 Oct, 2011 01:00 1580 Marime text
publicitate_varianta_-_lucrari_varianta.jpgPotrivit unei informări aparţinând Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, contractul privind realizarea serviciilor de publicitate şi informare privind asistenţa financiară nerambursabilă asigurată din fonduri publice pentru proiectul „Construcţia variantei de ocolire Constanţa" va fi asigurat de SC Top Media Shop SRL pe perioada a 36 de luni.

La finalul săptămânii trecute, au fost inauguraţi alţi patru kilometri din acest tronson de drum care va rezolva problema celor care sunt nevoiţi să traverseze municipiul Constanţa. Celor patru kilometri de tronson de drum propriu-zis li se alătură alţi patru de bretele. Următoarea etapă de finalizare a proiectului se estimează că va fi gata până la finele lunii noiembrie, când se speră că va fi redată traficului toată porţiunea de variantă de ocolire care leagă DN2A, din localitatea Ovidiu, de DN3, până la nodul rutier tip trifoi, care va fi gata zilele acestea.

Valoarea contractului semnat pe 19 septembrie este de 77.450 de lei fără TVA, din care 65.832,5 lei (85%) reprezintă contribuţia nerambursabilă acordată de Uniunea European prin Fondul de Coeziune, iar contribuţia Guvernului României, prin Bugetul de Stat, este de 11.607,5 lei şi reprezintă 15% din valoarea totală a contractului. Contractul presupune elaborarea de către prestatorul de servicii a unui plan de acţiune pentru promovarea contractului „Construcţia variantei de ocolire a municipiului Constanţa". Practic, din categoria obligaţiilor contractuale fac parte următoarele activităţi: realizarea de panouri publicitare de dimensiuni mari, atât pentru afişare temporară, cât şi pentru afişare permanentă (numărul diferă în funcţie de amploarea proiectului) - activitatea presupune şi întreţinerea panourilor şi înlocuirea acestora în caz de furt/deteriorare; emiterea de comunicate de presa în vederea informării mediei privind proiectul în cauză; organizarea de evenimente de promovare, conferinţe de presă; editarea şi distribuirea de materiale informative, publicitate on-line (creare web-site proiect/publicarea pe site-ul CNADNR, în funcţie de amploarea proiectului); realizarea de fotografii privind progresul proiectului; realizarea de înregistrări video privind progresul proiectului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii